Târgovişte: Clădire monument istoric, transformată în groapă de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul istoric al oraşului pare să redevină ceea ce a fost cândva: loc de recreere şi  de promenadă pentru târgovişteanul iubitor de istorie. Există însă şi bube, pe care doar educaţia şi autorităţile le pot extirpa.

Subsolul unei clădiri de patrimoniu, aflată la circa 100 de metri de primărie, s-a transformat în... groapă de gunoi. Cei care „beneficiază” de această rampă subterană sunt locatarii din zonă şi agenţii economici. Se profită de o gaură de la temelia construcţiei, pe unde se aruncă resturile menajere. „Sunt cel puţin două-trei tone de gunoi acolo. Să vedeţi noaptea cum se plimbă şobolanii pe aici. Când este cald, se răspândeşte duhoarea pe toată strada”, ne spune, indignat, Laurenţiu Matei, un târgoviştean căruia îi place să se plimbe seara pe centrul vechi. Bertha Colea, purtătoare de cuvânt la Primăria Târgovişte, ne-a informat că imobilele din centrul istoric al oraşului sunt în proprietate privată, iar administraţia locală nu mai are atribuţii cu privire la întreţinerea acestora. Proprietarii vor fi însă avertizaţi şi sancţionaţi contravenţional, în cazul în care nu ridică gunoiul.

La periferie, gunoiul se aruncă direct de la balcon

În cartiere, gunoiul se aruncă adesea la întâmplare, direct de la balcon, iar spaţiile verzi înseamnă doar bălării şi iarbă netunsă. În Microraionul IX, locatarii au schimbat acoperişul blocului 17, iar resturile de termoizolaţie le-au depozitat în parcare: carton, metal, lemn. „Aşa ceva nu credeam să se mai întâmple. Atâta dezinteres faţă de mediul în care trăim cu toţii. Ar trebui să vină Poliţia Comunitară să-i amendeze, să vină Garda de Mediu”, spune un şofer nemulţumit că nu mai are unde să-şi parcheze maşina.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite