Târgovişte: Au încercat să taie o conductă de ţiţei dar au produs un incediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Era cât pe ce ca Dumnezeu să-i pedepsească aspru pentru fapta comisă. O patrulă de jandarmi a observat pe câmpul din apropierea comunicaţiei Valea Mare-Pătroaia, cinci bărbaţi care tăiau de zor la o conductă de ţiţei, cu maşina de debitat cu disc abraziv. Incendiul pe care l-au produs i-a dat de gol.

Aceştia au apucat să decoperteze solul pe o distanţă de aproximativ 30 de metri, folosind unelte specifice (lopeţi, cazmale). Imediat au început  să secţioneze cu ajutorul unei maşini de debitat cu disc abraziv, conducta de transport produse petroliere dezafectată, moment în care s-a produs un incendiu, datorită scânteilor produse şi a vaporilor de produs petrolier acumulaţi pe conductă. După intervenţia patrulei de jandarmi au fost reţinute două persoane, respectiv P. Sorin în vârstă de 30 ani şi H.Nistor în vârstă de 52 ani, celelalte trei reuşind să părăsească locul faptei. În zonă au fost găsite şi două atelaje hipo cu ajutorul cărora bărbaţii intenţionau să transporte materialul feros.

La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj din cadrul ISU Găeşti, care a intervenit pentru stingerea incendiului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite