Târgovişte: Municipal Târgoviște și-a aflat adversarele din cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Municipal Târgoviște și-a aflat adversarele din cupele europene
Târgovişte: Municipal Târgoviște și-a aflat adversarele din cupele europene

Municipal MCM va juca împotriva echipelor Dinamo Kursk, Samsunspor şi K.V. Imperial.

Astăzi, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor FIBA Europe Cup, în urma căreia, campioana la baschet feminin Municipal MCM Târgovişte şi-a aflat adversarele din prima fază a cupelor europene.

Norocul n-a fost de partea Târgoviştei, care a fost repartizată în Grupa H din regiunea a doua. Capul de serie al grupei este gruparea rusă Dinamo Kursk, iar a doua favorită la calificare, conform calculelor hârtiei, este reprezentanta Turciei, Samsunspor. Alături de cele două echipe din primele urne valorice, în grupa H, a mai fost repartizată echipa cipriotă KV Imperial, iar Municipal MCM a completat componenţa grupei H.

Tănase: „Grupă echilibrată”

Cătălin Tănase, antrenorul MCM-ului a evitat să vorbească despre şansele fiecărei echipe, însă a recunoscut că trupa sa va avea o misiune dificilă.

"Nu este cea mai grea grupă de pe tablou, însă nu este nici foarte accesibilă. Dinamo Kursk este o reprezentantă a şcolii ruseşti de baschet şi, chiar dacă a încheiat campionatul pe locul şapte, reprezintă o adversară de temut. Imperial Limassol a evoluat şi în ediţia precedentă a FIBA Cup, unde a fost eliminată de Galatasaray în etapa care a urmat eliminării noastre. Știu că avea în componenţă jucătoare străine de valoare. Samsun Basketball vine dintr-un campionat care a dat ultima câştigătoare a întrecerii continentale. Încă odată spun: nu este cea mai grea grupă, dar trebuie să fim atenţi pentru a ne îndeplini obiectivul", a precizat Cătălin Tănase.

Debutează la început de noiembrie

Cum formaţia pregătită de Cătălin Tănase şi Marius Dobă a fost extrasă ultima din urnele de la Munchen, aceasta va da piept în runda inaugurală cu Imperial, în deplasare. Confruntarea este programată pe 12 noiembrie, ora 20.30, în Cipru. Următoarea etapă din grupă va opune Municipalului pe Dinamo Kursk, duelul fiind programat în Sala Sporturilor din Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite