Târgovişte: Tanchiştii târgovişteni sărbătoresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Tanchiştii târgovişteni sărbătoresc
Târgovişte: Tanchiştii târgovişteni sărbătoresc

La împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea primei structuri de blindate din Armata României, cadrele târgoviştene au sărbătorit „Ziua tanchistului”.

În număr mare, fostele cadre militare ale batalionului 1 Tancuri, acum inexistent, s-au întâlnit la Unitatea Militară de la Teiş pentru a celebra cei 90 de ani de la înfiinţarea structurii de blindate. Foste glorii ale armatei şi-au dat mâna şi au povestit minute în şir despre importanţa tancurilor în lumea militară şi despre reuşitele pe care acestea le-au purtat pe câmpurile de bătălie.

Cei peste 120 de foşti militari de carieră s-au întâlnit la ora 10.00 la unitatea de la Teiş. Aici au avut un moment de aducere aminte la Monumentul „Eroilor” din cadrul unităţii iar mai apoi au vizitat cazarma veche, cea în care au lucrat atâţia ani, la Batalionul 1 Tancuri. „Mi-au trezit atâtea emoţii aceste locuri. Nici nu ştiam că îmi voi aduce aminte cu atâta plăcere de locurile astea”, a declarat unul dintre foşti tanchişti.

După periplul prin vechea garnizoana, a urmat prezentarea celei noi, a bazei sportive, a bibliotecii şi a muzeului unităţii. Rezerviştii au rămas plăcut impresionaţi de modul în care unitatea a evoluat şi s-a modernizat. „Îmi place mult ce s-a făcut aici. Sunt bucuros că se mai poate face ceva pentru armată şi că actualul comandant se implică”, a declarat Locotenent Colonel În rezervă Emil Petrescu.

Au ţinut alocuţiuni foşti şefi de regiment şi garnizoană, precum col. r. Pavel Babeu şi col. r. Gheorghe Şerban, urmaţi de Simion Constantin, colonel activ din partea UM 2494 Târgovişte.

A urmat apoi deplasarea la poligonul militar „Viorel Mărceanu”, unde fostul tanchist Constantin Enuţă şi-a lansat cartea „Codul „Magul” sau Aşa a fost”, carte ce tratează activitatea unei companii de tancuri în perioada Revoluţiei din 1989.
 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite