TIMP LIBER: Pensiune montană cu iz de galerie de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi pictori români şi-au deschis la Cabana Lin Cota 1000 ateliere de lucru şi au vernisat expoziţii. Pensiunea Lin se află într-un peisaj mirific, la graniţa de nord a judeţului Dâmboviţa, la doar 6 kilometri distanţă de oraşul Sinaia.

Pensiunea Lin Cota 1000 iese din tiparul clasic al unei locaţii de petrecere a timpului liber. Când păşeşti în interior, ai senzaţia clară că te afli într-o galerie de artă. Fiecare colţişor a fost gândit până la cel mai mic detaliu şi amenajat cu mult bun gust. „Iubesc muntele şi iubesc pensiunea asta. Vin aici cu familia cam de două ori pe lună. Îmi place să mă detaşez de agitaţia oraşului şi să-mi încarc bateriile la Cota 1000, care ascunde, după cum am citit, unul din punctele energetice ale Bucegilor. Sunt foarte mulţumită şi de faptul că pot să ajung aici foarte uşor cu maşina”, mărturiseşte târgovişteanca Liliana Şerban, o obişnuită a Pensiunii Lin Cota 1000.

Colţişor de rai pentru artişti, dar şi pentru turişti
Sorin Ioniţă, patronul pensiunii, este un împătimit al artei. Nu există acţiune culturală la care să nu participe, fie că se organizează la Târgovişte, la Bucureşti sau în alt oraş al ţării. Este şi motivul pentru care a aranjat la Cota 1000 un colţişor de rai pentru artişti, un loc unde aceştia pot crea în voie, inspiraţi de frumuseţea peisajului montan. Marilena Măntescu, Rodica Ivan, Marin Petre Constantin sunt doar câţiva dintre pictorii care au creat sau au expus la Pensiunea Lin Cota 1000. „Îmi place să stau în preajma artiştilor şi iubesc creaţiile lor. Pentru mine, aceşti oameni reprezintă o categorie aparte, care se ridică mult deasupra noastră, muritorii de rând. Mă bucur când Dumnezeu îmi dă prilejul să-i ajut. Fie cumpărându-le lucrările, fie organizând expoziţii”, spune Sorin Ioniţă. „Acum am descoperit pensiunea asta. Îmi place ideea petrecerii timpului liber printre opere de artă. Este ceva ce nu am mai trăit până acum şi m-am simţit bine. O să revin ori de câte ori voi avea ocazia”, spune Irina Constantinescu, o adolescentă din municipiul Moreni, care şi-a petrecut primul week-end la Pensiunea Lin Cota 1000.

Punct de plecare spre vârfurile Bucegilor
Turiştii cazaţi la Pensiunea Lin Cota 1000 au nenumărate oportunităţi de petrecere a timpului. Pentru cei mai religioşi, în apropiere există o mănăstire, iar iubitorii plimbărilor  pe cărări de munte trebuie să ştie că, de la Cota 1000, încep diferite trasee montane, spre Cota 1400, Vârful cu Dor, Platoul Padina-Peştera, Vârful Omu, iar oraşul Sinaia, supranumit „Perla Bucegilor”, se află la doar 6 kilometri distanţă. Situată pe DN 71, Pensiunea Lin Cota 1000 este accesibilă atât turiştilor din Dâmboviţa şi Prahova, cât şi celor din Bucureşti, mai ales că există legături rutiere avantajoase.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite