Sute de târgovişteni şi-au ratat concediile din cauza norului vulcanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Norul de cenuşă vulcanică a afectat şi agenţiile de turism din Târgovişte, care s-au confruntat cu problema zborurilor anulate.

 Sute de târgovişteni au trebuit să-şi amâne concediile sau plecările în străinătate. “Avem până într-o sută de clienţi ale căror excursii a trebuit să le reprogramăm. Noi suntem alături de ei şi încercăm să rezolvăm situaţia. Toţi clienţii sunt replanificaţi în funcţie de posibilităţile companiei, dar şi în funcţie de posibilităţile lor financiare. Merge greu, pentru că s-au anulat toate zborurile şi nu toate aeroporturile s-au deschis”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” Marius Tănase, director al agenţiei BTT Târgovişte.

“Am pierdut câteva zile”
Această situaţie este valabilă şi pentru celelalte agenţii de turism din oraş. “Am avut câteva excursii pe care a trebuit să le anulăm din cauza norului de fum. Ele se reprogramează, iar clienţii au înţeles, nu au fost probleme”, spune Andreea Stanciu, agent de turism la Eurotravel. Chiar dacă nu le convine situaţia, oamenii nu au avut altă soluţie decât să o accepte. “Trebuia să plec sâmbătă seară, pe 18 aprilie, în Spania, cu soţul meu. Mi-am luat special concediu două săptămâni, ca să nu prind nebunia plecărilor în de 1 mai. Am auzit de norul de fum, dar nu ştiam că afectează şi zborul nostru. Când am fost anunţată, nu-mi venea să cred. Ştiu că e pentru siguranţa noastră, dar am pierdut câteva zile din concediu”, spune cu regret Laura Istrate, o târgovişteancă de 33 de anni pe care am găsit-o la agenţia de turism.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite