Suspectul de crimă arestat la Târgovişte şi-a recunoscut fapta la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Ştefan, în boxa acuzaţilor
Valentin Ştefan, în boxa acuzaţilor

Tânărul Valentin Ştefan,  în vârstă de 22 de ani, principalul suspect în uciderea asistentei de la Focşani, a fost adus în cătuşe la Tribunalul Vrancea, unde a primit mandat de arestare preventivă.

Potrivit investigatorilor acestui caz care a oripilat populaţia Focşaniului, criminalul şi-a recunoscut vina încă din momentul în care a fost reţinut la Târgovişte de către poliţişti, acolo unde se ascundea încă de joia trecută la prietena lui. Mai mult, i-a spus fetei că este implicat într-o crimă. „I-a spus chiar şi prietenei sale de la Târgovişte că este implicat într-o crimă şi chiar i-a arătat la televizor că el este personajul care a înfăptuit crima de la Focşani. A fost foarte cooperant atât cu noi, cât şi la instanţa de judecată. De bună voie a făcut tot. Probabil că a înţeles situaţia în care se află", ne-a precizat Ioan Lefter, primul procuror al Parchetului Vrancea.

Acesta spune că ucigalul a povestit  că ideea să o omoare pe asistentă i-a venit instantaneu, în momentul în care a avut o discuţie în contradictoriu cu femeia pe marginea preţului radiografiei. „Autorul susţine că nu jaful a fost motivul crimei. A întrebat cât costă radiografia şi i s-a răspuns că 45 de lei. Tânărul i-ar fi reproşat că săptămâna trecută era mai ieftină şi de aici a urmat o discuţie în contradictoriu şi din păcate se ştie cu ce rezultat".

SRI-ul a intrat pe fir pentru a-l prinde la Târgovişte pe suspect

Procurorii au mai spus că au reuşit să-l depisteze pe Valentin Ştefan plecând de la o informaţie sumară. „Am avut o informaţie vagă, pe care nu pot să v-o spun, şi am apelat la serviciile de informaţii, care au fost foarte promte şi ne-au ajutat în prinderea făptaşului la Târgovişte, lucru pentru care vreau să le mulţumesc atât lor, cât şi echipei de poliţişti şi procurori",ne-a spus primul procuror.

Mama sa îl crede nevinovat

Deşi Valentin Ştefan şi-a recunoscut cu seninătate fapta, mama adoptivă a acestuia, Ioana Ştefan, susţine cu tărie că fiul ei este nevinovat. „Nu a făcut fiul meu aşa ceva, pentru că el nu a fost niciodată în conflict cu cineva. A fost la doctorul Taban să-şi rezolve o problemă stomatologică, dat la începutul lunii martie. Trebuia să plece în Spania sâmbătă şi s-a dus la prietena lui la Târgovişte. A lucrat în construcţii, în confecţii şi la o tipografie. Nici măcar nu a fost condamnat vreodată, ci ţinut doi ani în arest preventiv, acuzat că ar fi furat un calculator. Nu a făcut păpuşa mamei una ca asta", a susţinut sus şi tare Ioana Ştefan.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite