Ştefan Scărlătescu îşi materializează gândurile pe peliculă

Filmele sale au fost apreciate la festivaluri de specialitate din întreaga lume.

Modestia, simplitatea, spiritul analitic parcă dus la extrem sunt elementele care compun personalitatea regizorului Ştefan Scărlătescu. Priveşte cu mândrie în trecut şi cu vagi speranţe către viitor. A fost studentul marelui Stere Gulea. Un adevărat privilegiu să poţi învăţa artă cinematografică, regie de la o asemenea personalitate. Ştefan Scărlătescu s-a născut la Piatra Neamţ, dar şi-a petrecut toată viaţa la Târgovişte. Momentele copilăriei i-au rămas şi acum proaspete în minte. „Era altceva faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Copilăria mea a fost mai curată. Aveam o curte mare. Ne jucam de-a indienii. Eram aproape de copilăria descrisă de Mark Twain în cărţile sale”, povesteşte Ştefan Scărlătescu. Regretă că astăzi copiii nu au cum să cunoască savoarea de altădată, fiind prinşi în ghearele jocurilor electronice, ale internetului şi televizorului.

A fost discipolul lui Stere Gulea
Pasiunea pentru cinematografie şi-a descoperit-o destul de târziu. Îşi procurase un aparat de filmat pe peliculă de 16 milimetri. Primul său film s-a chemat „Evoluţie spre senin”, un soi de parabolă în care lumea cotidiană se degrada, bântuită de nori negri. „Filmul începea color şi se încheia cu imagini alb-negru, triste. Am compus împreună cu fratele meu un peisaj de sfârşit de lume”, spune regizorul. Înainte de 1989, Ştefan Scărlătescu a participat cu peliculele sale la mai multe concursuri din cadrul Festivalului Cântarea României. Creaţiile sale au fost apreciate. Ştefan Scărlătescu a abordat o altă tematică a filmului. „Am încercat să proiectez pe peliculă gândurile mele, anumite stări, să fac poezie”, mărturiseşte cineastul. Momentul decembrie 1989 l-a prins în Târgovişte. „Am ieşit şi eu pe stradă, împreună cu fratele meu, Andrei. Îmi amintesc că era o atmosferă ciudată. Un cer gălbui, soldaţi, tancuri. M-am gândit pe moment să merg acasă şi să iau aparatul de filmat. O voce lăuntrică mi-a spus însă nu. Toată lumea striga, dar am constatat că mulţi nu erau entuziasmaţi de ceea ce se întâmpla. Atunci, am hotărât să plecăm acasă”, îşi aminteşte Ştefan Scărlătescu. Anii studenţiei, petrecuţi în Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, au fost rodnici pentru regizorul Scărlătescu. A cunoscut numeroase personalităţi ale teatrului şi filmului românesc. A putut să creeze cu adevărat. „Am realizat două filme de ficţiune cu care am călătorit prin toată Europa”.

„Nea Radu”, premiat în Brazilia
În 2004, Ştefan Scărlătescu a revenit la Târgovişte. Lucrează la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa. Nu poate să-şi exercite decât parţial profesiunea de regizor. Filmează diversele incursiuni de cercetare, realizează documentare cu tematică etnografică. Filmul „Nea Radu” a fost apreciat la Festivalul de la Belo Horizonte - Brazilia. Ştefan Scărlătescu l-a trimis întâmplător, negândindu-se că ar putea fi premiat. Şi, totuşi, povestea rapsodului dâmboviţean nea Radu, transpusă sublim de regizorul Scărlătescu, a sensibilizat juriul, care i-a acordat premiul special. Ştefan Scărlătescu a ajuns cu mare greutate în Brazilia. Autorităţile care ar fi trebuit să se implice nu i-au acordat niciun sprijin. A apelat la sponsori şi a putut să traverseze Oceanul. O altă creaţie semnată Scărlătescu - „Măturarul” - a concurat în Festivalul de film ethnografic al Institutului Regal de Antropologie - Leeds, 2009. De data aceasta, regizorul a beneficiat de susţinerea financiară a Consiliului Judeţean.

Întrebări şi răspunsuri:
Filmul de animaţie nu v-a atras niciodată?
Ba da. Înainte de 1989, am realizat împreună cu fratele meu un film de animaţie de cinci minute. Se chema „Recunoştinţa”. Avea tentă politică. Era vorba despre o execuţie deghizată într-un ceremonial de decernare de medalii. Ideea pornise de la faptul că mai rămăsese doar aerul să ni-l ia regimul comunist. Cei care urmau să fie premiaţi trăiau sub apă şi respirau prin trestie. Medalia era de fapt un dop prin care se optura orificiul.

A prins filmul la public?
Da. În 1993, am participat la un festival în Franţa, iar filmul s-a numărat printre cele premiate. Am în plan un alt film de animaţie. De data aceasta va fi mai uşor de realizat, întrucât mă voi folosi de tehnica modernă.

Ce îi place:
„Îmi plac călătoriile. Mă sperie, dar le ador. Ard să cunosc alte spaţii, alţi oameni”, spune regizorul Scărlătescu

Ce nu îi place:
„Nu îmi plac lucrurile făcute de mântuială. Nu-mi place când cineva încearcă să-mi demonstreze cu orice preţ că negrul este alb”, mărturiseşte Ştefan Scărlătescu.

Profil:
Nume: Ştefan Scărlătescu
Născut: 3 septembrie 1955, la Piatra Neamţ
Studii: Academia de Teatru şi Film Bucureşti
Familie: un băieţel, Andrei, de 10 ani