Sezonul nunţilor. Rezervările trebuie făcute cu cel puţin un an înainte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că "doar o dată în viaţă" se însoară oamenii, clipele minunate trebuie pregătite cu atenţie. Printre cele mai căutate locaţii se numără cantina Mechel, Hotelul Solarino din Aninoasa şi Hanul Dragodana, situat pe Drumul Naţional 72.

 „Dacă tot ne legăm la cap, măcar să o facem într-un mod plăcut”, ar spune cei care vor să îşi unească destinele. Pentru asta există firmele specializate care oferă cele mai bune soluţii pentru pregătirea în detaliu a nunţilor.

Pentru astfel de evenimente, locul reprezintă o mare problemă. Trebuie să fie spaţios, frumos decorat şi mai ales, să aibă un bucătar iscusit. Vă prezentăm mai joc câteva din cele mai râvnite locaţii de tinerii însurăţei.

Cantina Mechel Târgovişte

Este situată la ieşirea din Târgovişte, exact în giratoriu. Are o capacitate de 600 de locuri şi este ocupată mai tot timpul anului. „Din luna mai am început în forţă sezonul nunţilor din acest an. În acest moment, weekendurile sunt toate ocupate, în afară de perioadele de post”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, Sandra Bogza, administrator al Agenţiei „Special Moments”, din Târgovişte.

Pentru cei care vor o petrecere de neuitat la cantina Mechel, trebuie să ştie că husele care îmbracă scaunele costă 3 lei iar meniul porneşte de la 70 de lei. Locaţia funcţionează ca şi sală de nunţi de mai bine de 15 ani.

Hanul Dragodana

Este situat pe DN 72 înspre Găeşti, la numai 25 de minute de Târgovişte, o oră de Bucureşti, respectiv 40 de minute de Piteşti. „Avem trei saloane, unul de 600, unul de 300 şi unul de 200 de locuri. Majoritatea oamenilor vor flori multe pe mese pentru că încântă ochiul, însă la cerere, punem la dispoziţia lor şi baloane, lumânări sau artificii.



Meniul costă între 76 de lei (aperitiv, sarmale şi friptură) şi 120 de lei. LA noi nu se organizează nunţi în timpul iernii. În prezent, mai sunt locuri doar duminica”, ne-a spus Milea Luminiţa, directorul hanului.

Hotel Solarino



Restaurantul Solarino are specific românesc şi internaţional şi o capacitate de peste 400 de locuri. Este situat pe strada „Aleea Sinaia”, în comuna Aninoasa şi este construit de doar doi ani. „Rezervările se fac obligatoriu cu un an înainte. Organizăm nunţi inclusiv iarna.  La noi, un meniu este 120 de lei”, a declarat Roxana Berenţan, manager hotel.

image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite