DOSAR Şeful vânătorilor de la Găeşti, cercetat pentru braconaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurică Socoteanu este cercetat pentru braconaj
Aurică Socoteanu este cercetat pentru braconaj

Ancheta a fost demarată după ce poliţiştii au găsit în maşina acestuia o căpăţână de porc mistreţ. Aurică Socoteanu a refuzat să vorbească cu reporterii ADS Târgovişte, mulţumindu-se să spună că sunt persoane abilitate să cerceteze această speţă şi să stabilească adevărul.

Vâlvă printre vânătorii din zona Găeşti! Oamenii au aflat că şeful lor, Aurică Socoteanu, este cercetat pentru braconaj. Totul a plecat de la o patrulare nocturnă de rutină a poliţiştilor. Aceştia au oprit în trafic autoutilitara înscrisă în circulaţie pe numele preşedintelui Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Filiala Găeşti şi au găsit în maşină mai multe arme de vânătoare şi o bucată dintr-o căpăţână de porc mistreţ. Şoferul – adică fiul lui Aurică Socoteanu şi însoţitorul acestuia – un pădurar din zona Hulubeşti au fost conduşi la sediul Secţiei de Poliţie Valea Mare pentru continuarea cercetărilor.

Poliţiştii, cercetaţi fără să existe plângere


„Este constituit dosar penal pentru braconaj. Am ridicat armele pentru a fi expertizate şi am dispus o constatare din partea Direcţiei Sanitare Veterinare Dâmboviţa cu privire la partea de mistreţ găsită în autoutilitară. Aşteptăm răspunsurile pentru a completa dosarul de cercetare”, a declarat pentru ADS Târgovişte comisarul Alexandru Iorga, comandantul Poliţiei Găeşti.

Fiindcă au apărut şi discuţii cum că oamenii legii au acţionat abuziv în noaptea cu pricina, obligând victimele să declare mai mult decât ar fi vrut, s-a declanşat şi o anchetă internă, care să lămurească aceste aspecte. „Nu există în momentul de faţă nicio plângere formulată împotriva vreunui poliţist, însă noi ne-am autosesizat şi efectuăm verificări”, spune comisarul Alexandru Iorga.

Cât îl priveşte pe Aurică Socoteanu, deşi este cercetat pentru braconaj, continuă să fie şef peste vânătorii din zona Găeşti. „La noi, la Asociaţie, nu există decât un proces-verbal de custodie pentru un pachet, pe care l-au luat poliţiştii după trei zile şi l-au dus la Direcţia Sanitară Veterinară. Nu am primit nicio adresă oficială cum că Aurică Socoteanu este cercetat pentru braconaj. Am înţeles că ar avea armele ridicate pentru expertiză, însă din discuţiile cu ceilalţi vânători, nu pe cale oficială”, afirmă Cristian Stan, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Dâmboviţa.

Socoteanu continuă să fie şef peste vânători


Şi cum judecata, nici chiar cea administrativă, nu se poate baza pe vorbe, vânătorii dâmboviţeni aşteaptă o informare a Poliţiei pentru a acţiona. „În momentul în care vom fi anunţaţi că s-a deschis dosar penal pentru braconaj pe numele lui Aurică Socoteanu, vom întruni Consiliul Director şi hotărâm ce-i de făcut. Nu este normal ca un preşedinte al vânătorilor, chiar şi onorific, cum este domnul Socoteanu, să fie implicat în asemenea scandaluri”, completează Cristian Stan.

Contactat de reporterii ADS Târgovişte, Aurică Socoteanu a refuzat să stea de vorbă cu noi pe marginea acuzaţiilor care i se aduc. S-a mulţumit să ne spună că aşteaptă ca organele abilitate să efectueze cercetări să-şi facă datoria şi să stabilească unde este adevărul, indiferent câte dosare penale s-ar deschide pe numele său.

Printre vânători, se vorbeşte că la mijloc ar fi de fapt o înscenare, având în vedere că urmează să se organizeze alegeri pentru şefia Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Filiala Găeşti. Cu toţii se întreabă ce-a făcut Aurică Socoteanu cu porcul mistreţ şi de ce a păstrat în maşină doar o bucată din căpăţână, dacă ştia că a vânat fără autorizaţie? Chiar să nu se fi gândit că reprezintă corpul delict sau cineva a „plasat” pachetul în autoutilitară şi apoi a dat pontul poliţiştilor?

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite