PORTRET Sebastian Mihai Nicolae este campion naţional la kumite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Performanţa a venit după mai puţin de un an de la începerea antrenamentelor de karate. Băieţelul de opt ani visează să-i calce pe urme lui Bruce Lee.

Este un copil liniştit şi puţin emotiv. Nici nu-ţi vine să crezi că Sebastian, cu alura lui fragilă, este un luptător de arte marţiale. Şi nu unul oarecare! Este campion naţional la kumite şi vicecampion la kata. Evident, la categoria sa de vârstă.

Sebi a ajuns la karate, înghioldit de verişoara lui, Adriana. A fost şi ceva ambiţie la mijloc. A văzut că o fată poate lupta în arenă, ba chiar să devină campionă, şi a hotărât să se dedice şi el acestui sport. Familia i-a fost aproape. În special bunica.

De doi ani, este cea care îl urmează la antrenamente. Merge cu el în competiţii. Se comportă ca un adevărat impresar. „Nu pot să-l las singur. Are nevoie de mine, de susţinere. Mă bucur că vrea să facă ceva în viaţă. Pune suflet, pasiune. Artele marţiale nu sunt o joacă pentru el”, spune Maria Butucan.

Nu i-a plăcut în Spania


În rest, Sebastian este ca toţi ceilalţi copii. Învaţă bine la şcoală. Navighează pe internet. Se uită la desene animate. Citeşte. „Este ascultător. Nu am probleme cu el. Nici nu şti că este în casă”, afirmă bunica.

Sebi se mândreşte cu diplomele şi medaliile obţinute până acum. La opt ani, a adunat o întreagă panoplie de distincţii şi nu are de gând să se oprească aici. „Acum, am centura verde. Vreau să le obţin pe toate. Îmi place să mă lupt, să fiu învingător. Îmi doresc să ajung ca Bruce Lee. Am văzut multe filme cu el”, mărturiseşte micuţul karatist.

Mama lui Sebi este plecată în Spania. Vrea să-i facă băiatului o viaţă mai bună, mai ales după ce tatăl său a pierit într-un stupid accident de circulaţie. Conversează zilnic pe internet cu copilul. Îi trimite pachete. De acolo i-a cumpărat kimono-ul, centurile, tot ceea ce-i trebuie la şcoală, dar şi pentru antrenamentele de karate.

Sebi a fost şi el în Spania. „Am stat vreo cinci luni acolo, dar nu mi-a plăcut prea mult. Nu ştiam limba, nu aveam cu cine să mă joc. Tot mai bine este acasă”, spune băiatul.

Are spirit de luptător


Antrenorul său, Viorel Marinoiu, este mândru de performanţele elevului. Îi prevede un viitor frumos în acest sport. „Este un băiat care se implica total în karate. Este conştiincios, harnic. Pe 20 februarie, va participa la «Cupa Muntenia», care se organizează la Târgovişte. Avem timp să ne pregătim temeinic pentru Campionatul Naţional pentru Copii din octombrie şi sunt sigur că va câştiga un titlu bun”, declară Viorel Marinoiu.

Maestrul îl apreciază pe Sebi, mai ales că emoţiile au început să-i dispară şi acum socializează cu ceilalţi. „Avea o problemă când pierdea un meci. Începea să plângă. Dar, are spirit de luptător. Chiar dacă ar fi să se bată cu unul mai mare decât el, nu zice să se dea înapoi. Se aruncă în luptă cu curaj”, afirmă instructorul.

Ca să ajungă la antrenamente, Sebastian Mihai Nicolae face naveta de la Mija la Târgovişte. Evident, ca să ajungă la şcoală, altă deplasare. Până la Moreni. Şi cu toate astea, nu spune niciodată că este obosit. Are rezultate bune la învăţătură. Ştie să îmbine foarte bine şcoala cu sportul şi să obţină performanţe în ambele domenii.

Întrebări şi răspunsuri:

Îţi place şi istoria, spune bunica ta. De ce acest domeniu?
Pur şi simplu, îmi place să citesc despre eroi. De asemenea, mă uit la televizor la documentarele istorice. Cel mai mult mă atrage Mihai Viteazul. Mi-am propus să văd filmele inspirate de acest domnitor.

Te axezi doar pe karate sau îţi mai place şi alt sport?
Sunt atras şi de fotbal. Ies afară cu prietenii şi jucăm câte o partidă. Urmăresc meciurile, dar nu sunt decis să mă duc la antrenamente. Este mai mult o distracţie.

Ce îi place:

„Îmi place să citesc poveşti, cărţi despre lumea copiilor, istorie. Îmi place să navighez pe internet”, spune karatistul.

Ce nu îi place:

„Nu-mi plac copiii care vorbesc urât. Nu îmi plac cei care fac zgomot. Nu-mi plac oamenii răi. Nu îmi place dezordinea”, afirmă Sebastian.

Profil:

Născut: 5 decembrie 2002, Târgovişte
Studii: Elev în clasa a II-a la Şcoala nr. 1 Moreni
Familie: Singur la părinţi

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite