Sebastian Drăgan, poetul celor 7 păcate

Şi-a „tras” prima carte la şase ani, dezmembrând un volum valoros din bibliotecă şi recondiţionându-i coperţile din carton .

Nu este un răzvrătit. Se consideră un om normal, cu trăiri la limita bunei cuviinţe. Un permanent îndrăgostit. Un tip care vede în femeie supremul argument al vieţii. Izvorul facerii de bine sau de rău. Sebastian Drăgan cochetează cu poezia de când se ştie, însă versurile sale au căpătat consistenţă filosofică mai târziu. A fost şi este un pasionat de aero şi navo-modelism. Şi acum, în clipele de răgaz, când scrisul sau profesia îi dau pace, meştereşte avioane sau nave în miniatură. „În 1981, am câştigat trofeul Henry Coandă şi medalia de aur. A fost prima mea apariţie la televiziune. Nici nu mă gândeam atunci că, peste ani, voi face o carieră în televiziune. Ţin minte că medalia mi-a atârnat-o de gât Dumitru Prunariu, care abia se întorsese de pe staţia orbitală”, povesteşte Sabastian Drăgan.

A epuizat în 8 ani toate titlurile existente la biblioteca orăşenească
Îşi aminteşte cu emoţie anii când „a fost luat la ochi” de profesoara de limba şi literatura română. „A simţit că ştiu să modelez cuvântul. A dibuit latura mea sensibilă. Cert este că, imediat, am intrat în cenaclul literar al Şcolii nr. 1 Moreni. La scurtă vreme, a fost publicat în Scânteia Tineretului primul meu poem. Nu era un poem despre Ceauşescu, nici despre creşterea şeptelului, nici despre realizările măreţe comuniste. Era un poem copilăresc despre tinereţe şi pace”, povesteşte Seby. Ne-a spus că, în opt ani, a lecturat toate cărţile din Biblioteca orăşenească Moreni. „Îi sunt recunoscător tatălui meu care m-a luat de mână pe când eram în clasa a doua şi m-a dus la bibliotecă, unde mi-a făcut fişă de cititor. Din clasa a doua până prin clasa a XI-a, am epuizat toate titlurile din bibliotecă. Literatură, filosofie şi poezie. Modelul l-am luat de la tatăl meu, care citea în orice poziţie, în orice moment, în orice mediu. Tatăl meu nu a fost un intelectual rasat, ci un autodidact. Din punctul ăsta de vedere, îl moştenesc foarte mult”, mărturiseşte Sebastian Drăgan.

„Scriu despre percepţia mea asupra lucrurilor, faptelor şi sentimentelor”
„De 7 ori, 7 păcate”, primul volum de versuri apărut sub semnătura Sebastian Drăgan, a rămas în memoria cititorilor şi a criticilor literari. „Am fost descoperirea unui mare scriitor român, Mircea Constantinescu, maestru în ale elocinţei şi în ale scrisului. Ţin să-i mulţumesc că a disecat lucrarea mea din plăcere. Mă inspiră viaţa, pe care o filtrez prin propriile sentimente. Scriu despre percepţia mea asupra lucrurilor, faptelor şi sentimentelor. Totul, cu o mare doză de egoism. Un egoism feroce şi, dacă vreţi, o judecată a faptelor oamenilor prin prisma mea egocentrică, nenorocită pe alocuri, şi cu un limbaj slobod, dar nefrizând vulgarul. Ăsta îmi este stilul. Cei care au încercat să mă descopere în acest volum, spun eu, au găsit măcar scânteia a ceea ce urmează să vină”, afirmă Sebastian Drăgan. Poetul are în manuscris alte trei volume. „Nu ştiu de ce nu le-am publicat până acum. Le las probabil să mai dospească. „Evanghelia după Maria din Magdala” o să apară în ediţie trilingvă. Mai am gata un volum de poezii - „Sonete nebune” - şi o a treia carte, versuri în proză - „Jurnalul de la ora şase”. Este un jurnal de sentimente, de trăiri, care nu au fost niciodată dezvăluite. Este un jurnal intim, care face trimiteri şi la o ficţiune autobiografică”, spune Sebastian Drăgan.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum s-au împăcat emisiunile cu „greutate” de la TV şi radio, investigaţiile de la ziar cu latura ta sensibilă?
Este un fel de dedublurare a personalităţii mele, care îmi dă voie să fac orice. În lumea reală trebuie să mă conformez regulilor sociale şi de grup. Lupta crâncenă din presă şi poezia erotică, intimă, nu contravin, nu sunt opuse.

Cum este Sebastian Drăgan, mai mult sensibil sau mai mult dur?
Îmi place să cred că sunt sensibil, dar în aceeaşi măsură îmi ascund sensibilitatea pentru că poate fi interpretată ca slăbiciune. E bine să ne rugăm lui Dumnezeu să putem da celor din jur ceea ce nu avem, după cum spunea Nicolae Steinhardt, scriitorul care mi-a marcat existenţa. Să avem această voinţă, de a da celorlalţi ceea ce noi nu avem. De exemplu, credinţă, iubire, împlinire.

Ce îi place:
„Îmi place să citesc. Îmi place să construiesc şi îmi place presa. Este o boală de care nu m-am vindecat. Presa a fost o gură de oxigen pentru aspiraţiile mele”, mărturiseşte Sebastian Drăgan

Ce nu îi place:
„Detest ipocrizia socială şi ipocrizia individului într-o relaţie. Detest şi ipocrizia sistemului în care trăim. Este un sistem greşit construit. Este un sistem care promovează non-valorile, pe cei care îşi doresc să parvină cu orice scop. Reuşesc cei care dau dovadă de tupeu, de impertineţă, de nesimţire. Detest prostia, dar îmi este teamă de ea. De multe ori, îmi pun întrebarea dacă nu şi eu am fost de multe ori foarte prost”, spune poetul.

Profil:
Nume: Sebastian Drăgan
Născut: 22 ianuarie 1970, Moreni
Studii: Liceul I.L. Caragiale Moreni, Universitatea Bucureşti - Facultatea de Drept
Familie: divorţat, doi copii: Nichita-Dayan şi Paula-Francesca