SCANDAL: Preotul din Pătroaia a fost înjurat în timpul slujbei de Înviere de patru derbedei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri au fost reţinuţi astăzi, 26 aprilie, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Cristian Zamfir, de 22 de ani, Laurenţiu Văleanu, 23 ani, şi Samuel Stoica, 17 ani, din satul Voia, comuna Crângurile, împreună cu un prieten, Ion Văleanu, 22 de ani, din Leordeni, Argeş, chiar în noaptea de Înviere nu au avut nimic mai bun de făcut decât să provoace scandal în biserică.

Fiindcă li s-a atras atenţia că nu se cade ca în timpul sfintei slujbe să aibe un comportament necivilizat, cei patru tineri au început să-l înjure pe preot. Unii martori spun chiar că l-ar fi urecheat, îmbrâncit şi îngenunchiat. Cu toate acestea, prelatul nu a depus plângere împotriva derbedeilor.

image

În tot acest timp, bătrânii au luat cu asalt uşa Bisericii, fugind şi ţipând îngroziţi, fără să mai ia Lumină, fără să mai împartă după datina creştinească. De altfel, localnicilor le este frică să vorbească prea mult, fiindcă, spun ei, ar putea fi ţinta unor atacuri viitoare din partea răufăcătorilor.

Primarul comunei, Dumitru Giurescu, ne-a declarat că aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată în istoria localităţii Crângurile.

Un cetăţean a sesizat Poliţia cu privire la faptele reprobabile comise de cei patru în biserica din satul Pătroaia Vale. Chiar dacă derbedeii se pierduseră în noapte după ce-şi făcuseră “numărul”, oamenii legii i-au identificat rapid şi i-au citat la Poliţie pentru ziua de astăzi, când au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Comisarul Alexandru Iorga, comandantul Poliţiei Găeşti, ne-a precizat că mâine cei patru vor fi prezentaţi Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

De precizat că anul trecut, tot în această perioadă, biserica din Pătroaia Vale a fost prădată de hoţi, care au furat clopotul, vechi de câteva sute de ani.

Citeşte şi Scandalagiii din biserică au fost lăsaţi liberi

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite