Sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine vor avea loc, la Târgovişte, ceremoniile legate de sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti. Slujba va avea loc în faţa Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane, acolo unde se află şi moaştele Sfântului Ierarh.

Amintim că este primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre şi cel care a reorganizat viaţa bisericeascã în tot ansamblul ei, iar personalitatea lui de mare duhovnic se îngemãneazã cu cea de luminat cãrturar al vremii, care prin smerenia, tãria caracterului şi exigenţa lui morală i-a impresionat pânã şi pe cei care l-au asuprit.

Cel mai cunoscut ucenic al său este Sf. Voievod Neagoe Basarab, iar roadele sale cele mai cunoscute de erudit arhipăstor şi om de cultură sunt primele cărţi tipărite, în spaţiul ortodox, la îndemnul său, de către Ieromonahul Macarie („Liturghierul”-1508, „Octoihul”-1510 şi „Tetraevangheliarul”-1512), dând, astfel, măreţie culturii româneşti şi universale.

“Invitãm credincioşii sã participe în numãr cât mai mare la această sărbătoare a credinţei noastre, cu închinarea la racla Sf. Ier. Nifon, în ziua de joi, 11 august a.c., începând cu orele 7. 30,  la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitanã din Târgovişte, când va fi oficiată Sf. Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat preotul Marian Puiescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite