SMURD Dâmboviţa se extinde în Moreni, Găeşti şi Pucioasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a primit luni, 12 decembrie, trei ambulanţe SMURD noi prin Ministerul Sănătăţii. Ele vor fi folosite pentru intervenţii în zonele amintite.

Ambulanţele marca Volkswagen Transporter vor asigura servicii medicale de urgenţă la Moreni, Găeşti şi Pucioasa. Extinderea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) era necesară, spun reprezentanţii ISU „Basarab I” Dâmboviţa, în condiţiile în care sunt localităţi, precum oraşul Pucioasa, care în momentul de faţă nu dispun de un serviciu de ambulanţă. 
De la înfiinţare – iunie 2009 şi până în prezent, SMURD Dâmboviţa, cu cele două ambulanţe de la Detaşamentul Târgovişte şi Detaşamentul Titu, a participat la peste 4000 de intervenţii, salvând viaţa a mii de dâmboviţeni, de toate vârstele.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite