LOTUL OLIMPIC Cei mai buni matematicieni ai României au dat astăzi examen la limba română, în cadrul Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a

Cele mai bune “creiere” de clasa a VIII-a din România şi-au dat întâlnire, miercuri, la Târgovişte, la prima probă a Evaluării Naţionale a olimpicilor. Cei cinci elevi fac parte din lotul naţional trimis de ţara noastră la Olimpiada Balcanică de Matematică, ce va avea loc în Grecia. Examenul se desfăşoară în cadrul Seminatul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte.







“O să iau cel puţin 9,50”

Asta a declarat Laurenţiu Ploşcaru, din Vâlcea, la scurt timp după ce a ieşit din sala de examen. “Nu pot să spun că a fost greu dar nici uşor. Subiectele mi s-au părut accesibile. O să iau  undeva între 9,50 şi 10. Mâine la matematică sper să nu am probleme. Nu e nimic să nu pot face, însă trebuie să fiu foarte atent”, a declarat acesta.

Pe 7 iunie va avea loc proba la matematică, urmând ca pe 8 iunie, olimpicii să susţină proba la limba şi literatura maternă.




Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
 Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite