SCANDALOS! Gunoiul nu a mai fost ridicat de trei zile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii stau cu gunoaiele în faţa porţilor, iar pubelele din spatele blocurilor au dat pe afară pentru că nu are cine să le golească. Situaţia creată se datorează neînţelegerilor dintre doi operatori de salubritate care se ocupă de depozitarea, sortarea şi tratarea deşeurilor în gropile ecologice din judeţul Dâmboviţa.

Târgoviştenii au ajuns la limita răbdării. Cei care stau la case erau obişnuiţi ca, la începutul fiecărei săptămâni, angajaţii firmei de salubritate Prescom SA să vină şi să le ridice gunoiul. Numai că societatea a sistat momentan toate serviciile de salubrizare din oraş din cauza unui conflict cu operatorul din rampă, care este Supercom Sa Bucureşti, singura firmă capabilă să gestioneze gunoaiele din judeţ conform programului ISPA. Potrivit unui protocol semnat între cele două părţi, Prescom se ocupa doar de transportarea gunoaielor, urmând să plătească serviciile realizate de Supercom cu 6 euro pe tona de gunoi. "Momentan am suspendat serviciile de salubrizare în oraş din cauză că avem un conflict cu operatorul din rampă. Mai exact ne impune un tarif nejustificat de mare. Noi avem un protocol în luna iulie cu Consiliul Judeţean, firmele care colectează deşeurile de pe raza judeţului să ne gestionăm singuri deşeurile. De comun acord am stabilit cu Consiliul Judeţean (C.J.) să facă firma Supercom din Bucureşti serviciile de sortare, tratare şi depozitare în groapa ecologică de la Aninoasa şi la sfârşit de lună să împărţim toate cheltuielile, fără niciun profit“, a declarat Ana Maria Eftenie, directorul economic al firmei Prescom SA din Târgovişte.

Prescom ar fi de acord să plătească doar 1 euro pe tona de gunoi sortat de Supercom SA, în loc de 6 euro cât plătesc în prezent

Asta în condiţiile în care cele 15 camioane ale Prescom colectează, zilnic, peste 50 de tone de deşeuri menajere din Târgovişte. Conducerea Prescom SA a refuzat în acest moment să plătească Supercomului serviciile de gestionare a deşeurilor spunând că vor da faliment dacă preţul pe tona de gunoi va rămâne acelaşi. Conducerea CJ a încercat să medieze conflictul iscat între cei doi operatori, dar fără succes.  „Tariful de 6 euro pentru tona de gunoi este pomană. În alte oraşe taxăm acelaşi lucru cu 18 euro. Avem toată disponibilitatea să fie rezolvată problema. Ceea ce fac cei de la Prescom este ilegal, nu poate fi lăsat gunoiul pe străzi“, a declarat Ilie Ionel Ciuclea, preşedintele societăţii Supercom SA. „Am făcut adresă la Consiliul Judeţean să ne lase să ne gestionăm singuri deşeurile şi se poate din punct de vedere tehnic. Supercomul cu gunoaiele lor şi noi cu gunoaiele noastre“, a mai spus Ana Maria Eftenie, directorul economic al firmei Prescom SA din Târgovişte.

Când doi se ceartă, cetăţenii au de pierdut

Deşi plătesc o taxă lunară pentru ca firma de salubritate să le ridice gunoiul, oamenii stau de trei zile cu mizeria în faţa casei. „Este revoltător. Stăm cu gunoiul de trei zile dar nu mai vine nimeni să ni-l ia din faţa casei. Am plătit degeaba. Mulţi dintre vecini şi-au băgat gunoiul în casă, dar nu mai stau aşa. Îl iau şi mi-l duc eu la o pubelă“, ne-a povestit Ştefania Căpraru, care locuieşte pe strada Ana Ipătescu din Târgovişte. Prescom Sa are 60 de muncitori angajaţi şi opt utilaje.

„În momentul de faţă nu am un răspuns clar vizavi de această problemă. Urmează să analizăm situaţia şi să o rezolvăm în cel mai scurt timp posibil pentru binele târgoviştenilor“, Bertha Colea, purtătoare de cuvânt Primăria Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite