SĂ TE CRUCEŞTI, NU ALTA! Minori de 7 şi 11 ani, implicaţi într-un caz de viol în grup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O adolescentă, din comuna dâmboviţeană Mătăsaru, a sunat ieri la Poliţia din Găeşti, spunând că fratele ei de numai şapte ani, a fost violat de un adolescent de 20 de ani. Oamenii legii au intrat imediat pe fir şi au stabilit că în toată această poveste mai sunt implicaţi încă doi minori, ambii de 11 ani.

Capul răutăţilor ar fi, spun poliţiştii, un tânăr de 20 de ani, pe numele său Cătălin Burcea. “Ieri, Poliţia din Găeşti, a fost sesizată că Picu Laurenţiu de 7 ani, a fost obligat la perversiuni sexuale de către Burcea Cătălin, de 20 de ani, din comuna Mătăsaru, sat Teţcoiu. În urma verificărilor s-a stabilit că în toamna anului 2010 şi primăvara anului 2011, Burcea Cătălin a întreţinut relaţii sexuale cu minorul de şapte ani. Din cercetări a rezultat faptul că Burcea Cătălin, împreună cu alţi doi tineri, Vlad Cătălin şi Sopora Nicolae, ambii în vârstă de 11 ani, au întreţinut în mai multe rânduri, raporturi sexuale cu minorul de şapte ani, tot orale”, a declarat agent Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Totul s-a petrecut în toamna anului trecut şi la începutul acestui an, iar locurile alese de tineri pentru a-şi satisface fanteziile sexuale, au fost islazul din localitate şi curtea şcolii.

Părinţii celor doi băieţi de 11 ani au reclamat şi ei la poliţie că fii lor au fost şi ei abuzaţi de Cătălin Burcea. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi riscă până la 25 de ani de închisoare. Până la finalizarea cercetărilor, el va fi judecat în libertate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite