SACRIFICII Între gătit şi arhitectură, eleva Adriana Nicoloiu nu mai are timp să doarmă

Adriana se regăseşte în arhitectură

Tânăra dâmboviţeancă de aproape 19 ani ştie că talentul nu este suficient pentru a-şi îndeplini visul. Aşa că îşi sacrifică timpul de somn pentru a lucra.

Adriana Nicoloiu crede că nu munceşte destul pentru talentul său. Este din Ocniţa, o comună situată la 20 de kilometri de Târgovişte, unde studiază la Liceul de Arte “Bălaşa Doamna”. Face naveta încă din clasa a cincea, la şcoală este o elevă studioasă, cu o medie generală care se apropie de 10, acasă are grijă de gospodărie, alături de tatăl său, rămânându-i puţin timp pentru altceva. “În orice domeniu îşi trebuie multă muncă şi determinare. Talentul îşi are şi eu rolul lui şi cred că m-a ajutat foarte mult, dar trebuie să muncesc mai mult decât o fac. N-am timp, pentru că am multe responsabilităţi şi trebuie să-mi împart timpul”, crede Adriana, care poate fi un model pentru tinerii de vârsta ei. „Arhitectura înseamnă mult studiu şi exerciţiu. Avem multe teme. Exersez trei-patru ore, dar nu în fiecare zi. Nu prea mai am timp, cu bac-ul, cu pregătirea pentru facultate, cu gospodăria. Dorm patru-cinci ore pe noapte în timpul săptămânii şi tot nu muncesc suficient”, este opinia liceenei.

Nu s-a simţit pregătită pentru olimpiadă, dar a obţinut premiul I

Timpul şi-l împarte între studiu şi gospodărie şi chiar dacă nu este mulţumită de rezultatele ei, a obţinut anul trecut premiul I la faza naţională a olimpiadei de design ambiental, concurs pentru care spune că nu a fost pregătită. „Olimpiada a constat în două probe, desfăşurate în zile diferite. Prima probă a fost natură statică şi era eliminatorie. Am obţinut aproape 9 şi am mers mai departe. Am fost puţin dezamăgită pentru că nu mă pregătisem pentru a doua probă”, îşi aminteşte Adriana care a trecut prin câteva peripeţii atunci. „Tema olimpiadei a fost „Poartă tradiţională la intrarea unui sit arheologic”. Miercuri am mers prin oraş, am făcut poze, schiţe mai puţin şi acasă urma să le transpun pe hârtie. Şi când să descarc pozele le-am şters din greşeală. A trebuit să vin din nou în oraş, să fac poze de la exterior că nu am mai putut să intru la Curtea Domnească”, poevesteşte adolescenta. Totul s-a terminat cu bine. „A doua zi nu am avut emoţii, dar mi-ar fi părut rău să nu obţin un rezultat. Am reuşit să mă concentrez şi mi-am împărţit timpul bine ca să parcurg toate etapele până la terminarea desenului. Dar nu mă aşteptam să iau premiul I”, spune cu modestie Adriana.

„Trebuie să ai o idee bună şi apoi să ştii cum să o pui în evidenţă”

Ea s-a făcut remarcată în clasa a zecea, când a obţinut premiul II pentru grafică la concursul naţional „4 Curţi Domneşti”. „Tema a fost Strada Mare. Am făcut o lucrare în sepia, cu tentă maro, să dau un aer vechi. Era o stradă imaginară, cu clădiri şi oameni. În prim-plan se vedea o ceaşcă de cafea în care se reflecta strada mare. Aşa am conceput eu. Înainte de toate trebuie să ai o idee bună şi apoi să ştii cum să o pui în evidenţă”, explică tânăra dâmboviţeancă. Acea lucrare rămâne preferata ei. „A fost un pas mare şi cred că o să-mi rămână în minte. A fost o idee inspirată. Am lucrat şi destul de mult la ea, o oră-două pe zi timp de o lună. Nu a fost atât de complexă ca altele care au urmat, dar am lucrat mult la ea”, mărturiseşte Adriana Nicoloiu.
Acum exersează mai mult pentru a reduce timpul de lucru. „Lucrarea de la olimpiadă a fost pe foaie de format 50/70 şi examenul a durat şase ore, timp perfect pentru tema dată şi formatul foii. Eu am ieşit cu o jumătate de oră înainte. M-am obişnuit să desenez mai repede, pentru că vreau să dau mai departe la Arhitectură şi acolo examenul de admitere durează doar cinci ore şi formatul foii este cam acelaşi”, explică fata care se pregăteşte pentru facultate suplimentar în fiecare sâmbătă, câte cinci ore, la Bucureşti.

Ar vrea să intervină în arhitectura oraşului

Pasiunea ei pentru desen începe la grădiniţă şi ea crede că este moştenire de familie. „Este o poveste drăguţă. La grădiniţă, am pus-o pe mama mea să deseneze o prinţesă. Am încercat şi eu să fac o prinţesă până am reuşit. De atunci desenez încontinuu. Cred că este şi o moştenire de la tatăl meu, care este foarte talentat, deşi nu a continuat pe acest drum”, spune Adriana. “Îmi place şi pictura, dar mă regăsesc în arhitectură pentru că are şi puţin din artă, dar se bazează pe lucruri reale şi stricte”, motivează tânăra care declară că este îndrăgostită de arhitectura veche. Drept pentru care şi-ar dori să intervină în arhitectura Târgoviştei. „Sunt clădiri care nu-şi au locul. Oamenii, chiar dacă se pricep, ar fi bine să apeleze la un arhitect, pentru că nu poţi face o clădire în stil modernist într-un loc cu clădiri vechi. Sau ar putea fi în stil modernist, dar cu elemente din trecut. Trebuie totuşi să se integreze în spaţiu, să nu iasă nimic în evidenţă în sens de kitsch”, este de părere arhitecta în devenire.