S-a redeschis Adventure Park

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgoviştenii pot din nou să încerce senzaţii tari pe trasele amenajate în Parcul Chindia. Aceştia vor avea parte de adrenalină prin căţărări şi traversări la înălţimi mai mici sau mai mari pe sfoară sau tiroliană.

Ieri după-amiază, s-a redeschis  “Adventure Park”. Târgoviştenii curajoşi, dornici de senzaţii tari,  pot merge în Parcul Chindia, acolo unde îşi pot încerca forţele la căţărări, traversări la înălţime pe sfoară sau pe tiroliană. De când a fost inaugurat, anul trecut, proiectul s-a bucurat de un real succes, sute de târgovişteni aventurându-se pe traseele amenajate în cadrul Adventure Park-ului şi arătându-se mulţumiţi de iniţiativa autorităţilor locale. Adrenalina şi aventura sunt principalii factori care îi atrag pe cei tineri, mai ales, să se ducă la Adventure Park ori de câte ori au ocazia.
„A fost o idee bună construirea acestui parc de aventură, chiar era nevoie de aşa ceva şi în Târgovişte. Traseele sunt bune şi când le faci te umpli de adrenalină. Îmi place să mă duc acolo în timpul liber şi sper că în curând traseul va fi extins”, vorbeşte Ştefan.
Unii frecventează parcul de aventuri de la Chindia în grup şi au făcut din asta o obişnuinţă. Îi vezi acolo aproape în fiecare zi. „Este extraordinar că s-a făcut aşa ceva la noi în oraş şi mă bucur că s-a redeschis. Eu merg la «Adventure Park» cu mai mulţi prieteni, în grup. Ne strângem vreo cinci, şase şi mergem împreună, aproape în fiecare zi. Suntem toţi oameni ai naturii, ne place să mergem pe munte, să ne căţărăm şi să simţim adrenalina”, spune Vlad.
Tarifele variază între 5 şi 10 lei
Traseele sunt accesibile tuturor persoanelor ale căror aptitudini fizice şi mentale permit parcurgerea autonomă a traseelor conform exigenţelor de securitate. Tarifele variază între 5 şi 10 lei, în funcţie de gradul de dificultate al traseului. Astfel, pentru traseul galben, parcurs uşor pentru copii de la 8 ani şi pentru începători, târgoviştenii trebuie să scoată din buzunar 5 lei, acelaşii tarif se practică şi la traseul verde, parcurs uşor care nu depăşeşte o înălţime de şase metri. Pentru traseele albastru, parcurs uşor de dificultate medie, şi roşu, parcurs dificil, tariful este 10 lei. 
Autorităţile locale au promis că până la vară vor apărea şi alte surprize, astfel încât târgoviştenii să petreacă într-un mod cât mai plăcut timpul liber. Căţărătorii târgovişteni şi nu numai vor fi supravegheaţi şi sfătuiţi de alpinişti cu experienţă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite