Record de vizitatori la Muzeul de Artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele două luni de funcţionare a Muzeului de Artă din Târgovişte a fost înregistrat un număr record de vizitatori, aproximativ 2.400 de persoane.

Reprezentanţii muzeului au încheiat parteneriate cu mai multe şcoli din Bucureşti, astfel că, la fiecare sfârşit de săptămână, elevii se numără printre vizitatorii muzeului. „Avem aproximativ 2.400 de vizitatori în numai două luni, în condiţiile în care alte muzee din ţară adună un număr similar într-un an întreg. Turiştii vin pentru expoziţia în sine, dar şi pentru clădirea care are o arhitectură specială, cu un decor interior interesant”, a declarat Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal „Curtea Domnească”. 

În prezent se lucrează la partea de expoziţie, astfel că, într-o mare parte din etaj, expoziţia s-a modificat. Au apărut lucrări noi, care vor rămâne în expoziţia de bază. Acestea poartă semnătura unor artişti ca Andreescu, Grigorescu, Pătraşcu sau Pallady.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite