Târgovişte: Târgovişte găzduieşte Campionatul Balcanic de Radiogoniometrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La eveniment, participă peste 100 de concurenţi din şapte ţări. Aceştia vor străbate între 7 şi 10 kilometri prin pădure, ajutaţi de receptor, hartă şi busolă. Concursul se adresează tuturor categoriilor de vârstă.

Concurenţi din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Moldova, România, Bosnia şi Herţegovina se vor alinia la startul celei de-a IV-a ediţii a Campionatului Balcanic de Radiogoniometrie. Competiţia se desfăşoară de vineri până duminică.

Potrivit organizatorilor, sportivii dâmboviţeni au obţinut numeroase medalii în competiţiile mondiale, europene şi balcanice de profil din ultimii ani. La ediţia precedentă a Balcaniadei, care a avut loc în Serbia, aurul a fost adjudecat de un târgoviştean.

Concurenţii vor străbate până la 10 kilometri

Unul dintre organizatori, Pavel Babeu, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, că cei peste 100 de concurenţi vor avea de trecut două etape ale competiţiei. Prima dintre ele, etapa de unde ultrascurte, va avea loc sâmbătă, iar, cea de-a doua, de unde scurte, se va desfăşura duminică.

„Concurenţii vor trebui să străbată între 7 şi 10 kilometri, prin pădure. Nu este lucru tocmai uşor, dar asta presupune mişcare, sănătate, spirit de competiţie“, spune Pavel Babeu.

image



Ce este radiogoniometria

Radiogoniometria este o formă de întrecere sportivă în care se confruntă mai mulţi concurenţi care trebuie să parcurgă, cu ajutorul receptorului, hărţii şi busolei, un anumit traseu, în cel mai scurt timp posibil.

„Traseul este materializat prin staţii de emisie. Sportivii trebuie să aleagă cel mai convenabil traseu între aceste staţii de emisie. Acest sport presupune o solidă pregătire tehnică şi de lucru cu receptorul şi o excelentă capacitate perceptiv – senzorială, în vederea interceptării hărţii şi luării deciziilor adecvate într-un timp cât mai scurt“, se arată într-un comunicat al Comisiei de Radiogoniometrie a Federaţiei Române de Radioamatorism.

image



Primul concurs a fost organizat, în România, în 1961

Primul eveniment de acest gen, organizat în România, a avut loc la Baia Mare în 1961 şi se numea “vânătoare de vulpi”.  După câţiva ani numărul sportivilor a fost atât de mare, încât au fost organizate concursuri de selecţie, unde sportivul trebuia să atingă anumite baremuri pentru a putea participa la campionatul naţional.

În anii’70, denumirea acestui sport s-a schimbat din ,,vânătoare de vulpi” (Fox Hunting), în  Radiogoniometrie de amator (Amator Radio Direction Finding - ARDF). După o dezvoltare rapidă, între anii 1970-1990, a urmat o perioadă de stagnare, chiar un declin între anii 1990-2002.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite