Protectorii câinilor s-au unit să lupte împotriva Primăriei Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

25 de iubitori de animale s-au întâlnit astăzi, 15 ianuarie, pentru a face front comun împotriva Primăriei Târgovişte, care a început o nouă campanie de strângere a maidanezilor.

Oamenii se tem că angajaţii administraţiei locale vor fi din nou protagoniştii unui masacru canin, aşa cum s-a întâmplat în toamna lui 2010, atunci când sute de patrupede au fost omorâte şi apoi îngropate la grămadă în zăvoiul de pe marginea râului Ialomiţa, în zona Adăpostului Aninoasa.

S-au făcut primii paşi în vederea constituirii unei asociaţii, organism care are pârghiile legale să lupte cu autorităţile care nu înţeleg să respecte legislaţia în materie de protecţie a animalelor.

Se doreşte apoi desemnarea unor reprezentanţi de cartier, care să participe la toate acţiunile de ridicare a câinilor fără stăpân, astfel încât să se ştie exact câţi au fost luaţi pentru sterilizare, de unde, care era starea lor de sănătate şi, în consecinţă, să se poată urmări procesul de returnare în teritoriu.

De ceva vreme Primăria Târgovişte adună câinii de pe străzi pentru a fi sterilizaţi. Când vine vorba de înapoiere, bietele animale nu mai revin în oraş în acelaşi număr şi, ce-i mai grav, în zonele de unde au fost luate. În acest mod, se crează haos. Câinii, lăsaţi în alte cartiere decât cele în care au trăit, sunt speriaţi, dezorientaţi şi agresaţi. De oameni, care nu sunt obişnuiţi cu ei, dar mai ales de ceilalţi maidanezi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite