Promoţie la garsoniere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgoviştenii pot să-şi cumpere garsoniere mobilate şi utilate cu mai puţin de 10.000 de euro. Oferta investitorului imobiliar a fost făcută publică zilele acestea cu... portavocea pe străzile oraşului.

Clienţilor li se oferă şi posibilitatea de a plăti în două rate: 70% din preţ, la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, şi 30%, după şase luni.

„Mi se pare o ofertă avantajoasă. Camerele sunt luminoase, decorate modern. Pentru băiatul meu care este student, e foarte bună o astfel de garsonieră. E racordată la reţeaua de încălzire a oraşului.

Din păcate, garsonierele nu dispun de gaze naturale, ceea ce înseamnă că va fi mai greu cu gătitul, dar, în ceea ce-l priveşte pe fiul meu, nicio problemă”, crede Corina, o târgovişteancă interesată să cumpere.


Locuinţa vine la pachet cu un sejur în Antalya

Locuinţele sunt situate pe şoseaua de centură a municipiului, în zona SARO. Practic, a fost renovat şi recompartimentat fostul cămin de nefamilişti al uzinei de strunguri. Iniţial, investitorul a dorit să vândă imobilul Primăriei Târgovişte, care să fososească garsonierele drept locuinţe sociale, însă consilierii locali s-au opus, motivând că sunt prea scumpe.

În schimb, târgoviştenii par atraşi de ofertă. Până acum, numeroşi doritori s-au dus să „inspecteze” camerele. „Oameniilor le-au plăcut şi s-au arătat interesaţi să cumpere. Până la urmă, nu găseşti nicăieri în oraş o asemenea promoţie la locuinţe.

Nici în blocurile paradite nu cumperi o garsonieră la banii ăştia”, ne-a spus un reprezentant al firmei. Pentru primii 20 de cumpărători, patronul Daniel Liliac, de fel din Bucureşti, asigură un sejur all inclusive de 7 zile în Antalya.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite