Producţie bună. Târg de mere la marginea şoselei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title
No title

Anul acesta, producţia de mere obţinută în singurul bazin pomicol din ţară rămas integru, cel de pe Valea Dâmboviţei, a fost una bună. Oamenii trag nădejde că vor reuşi să-şi acopere costurile de producţie şi eventual să le rămână şi ceva profit.

„Am reuşit să scoatem 20-25 de tone la hectar. Recolta este mai bună la cei care au aplicat toate tratamentele specifice, care au efectuat lucrările la timp”, spune Ion Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni.

Fermierii din Voineşti sunt mulţumiţi şi de modul cum se desfăşoară relaţiile contractuale. Comerţul în pieţe. Merele de calitate superioară se vând bine. Între 2 şi 3,5 lei kilogramul. „Sunt interesaţi de fructele noastre şi o serie de comercianţi care vor să le exporte în Grecia. Au venit în zonă şi polonezi. Au văzut marfa, le-a plăcut... Acum, îi aşteptăm să cumpere”, afirmă Ion Oprea. Mulţi agricultori şi-au întins standurile cu fructe pe kilometri întregi, de-a lungul DN 72, Târgovişte-Câmpulung, direct la marginea livezilor. Oamenii aşteaptă clienţii, fiind pregătiţi să vândă fructele chiar şi en-gross, cu preţuri începând de la 0,80 de lei kilogramul.

Pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei cred că anul acesta vor fi prinşi şi ei în programul guvernamental „Mere în şcoli”, care se va derula începând cu 1 noiembrie. Trag speranţă că firmele care au câştigat licitaţiile pentru distribuirea merelor în şcoli vor achiziţiona fructe şi de la producătorii din Voineşti, Măneşti, Cândeşti, Malu cu Flori etc. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite