Primăria Târgovişte şi Teatrul Municipal au premiat oamenii de excelenţă ai culturii Cetăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Municipal din Târgovişte a găzduit vineri, 13 ianuarie, un eveniment emoţionant şi rar în peisajul românesc, un moment care arată că la Târgovişte se pune accent pe activităţile culturale - Gala Decernării Premiilor de Excelenţă în Cultură. Momentul a precedat Ziua Naţională a Culturii, care se sărbătoreşte pe 15 ianuarie.

Gala a fost prezentată de actorul Adrian Păduraru, care a mărturisit audienţei că oraşul Târgovişte îi este ca o a doua casă. "La Târgovişte se întâmplă anual câteva evenimente culturale de importanţă naţională şi există aici instituţii care duc faima oraşului în ţară şi în străinătate. Această Gală este una de decernare a premiilor de excelenţă în domeniul culturii. La Târgovişte, începând de anul trecut, se acordă premii care recunosc o contribuţie importantă în domeniul culturii".

Premiile nu au constat, aşa cum se obişnuieşte în România, doar în diplome. Excelenţele culturii târgoviştene au primit din partea administraţiei locale susţinea finaciară pentru realizarea, după caz, a unei expoziţii personale, a unui album de pictură, a unui spectacol, pentru tipărirea unui volum de poezie, proză etc. Este vorba de cel puţin 1.000 de euro.

"Ne bucurăm că putem face acest lucru într-o perioadă de criză, dar şi pentru că, în felul acesta, vom avea la Târgovişte încă şase-şapte evenimente culturale importante. Dacă în fiecare oraş meritele acestor oameni ar fi recunoscute, am putea să ne preţuim mai târziu valorile, să avem modele, aşa cum este normal într-o societate", a precizat regizorul Dan Ţopa - directorul Teatrului Municipal.

Premiile au fost înmânate de viceprimarul Honorius Moţoc, care a âinut să precizeze că această Gală reprezintă un moment deosebit pentru viaţa culturală a Târgoviştei. "Întotdeauna trebuie să avem grijă de valorile care susţin, sub aspect spiritual, acest oraş. Sincer vă spun că persoanele care sunt premiate, excelenţele din seara aceasta, se încadrează foarte bine în ceea ce spunea acum 70 de ani primarul oraşului Târgovişte - Lăzărică Petrescu: «Iubind şi înălţând Târgoviştea, iubim şi înălţăm ţara şi neamul»", a mărturisit viceprimarul Honorius Moţoc.

Au fost acordate şase premii de excelenţă pentru activitatea culturală depusă unor oameni cu adevărat remarcabili: prof. Mariana Luca - Liceul de Arte Bălaşa Doamna; prof. Mihai Alexandru - directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte; prof. Gheorghe Simion - Liceul Bălaşa Doamna; prof. dr. Mihai Oproiu - Universitatea Valahia Târgovişte; scriitorul Ştefan Ion Ghilimescu; actorul George Buică - unul dintre fondatorii Teatrului Popular şi al Teatrului pentru Copii din Târgovişte.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite