Primăria Târgovişte pune embargou "Adevărului de Seară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Târgovişte
Consiliul Local Târgovişte

Responsabilul cu presa din cadrul Primăriei Târgovişte a decis să nu mai invite "Adevărul de Seară" la manifestările organizate de administraţia locală. Motivul - nu le-a picat bine critica!

Şi, dacă tot nu scriem ce vor domniile lor, mai bine să nu participăm la şedinţe, conferinţe şi alte d'astea, că cine ştie ce mai vedem prin ograda întreţinută din bani publici!

Astăzi, spre exemplu, s-a convocat o şedinţă de îndată a Consiliului Local Târgovişte, la care a fost invitată una presă. Noi, nu. Ordinea de zi ar fi interesat însă şi pe miile de cititori ai "Adevărului de Seară" - se dă sau nu drumul la căldură. Sursele noastre ne-au informat că aleşii au votat alocarea către Termica SA a sumei de 20 miliarde lei vechi, bani care să fie direcţionaţi către Disctrigaz, în contul datoriei de 120 de miliarde de lei.

Cert este că s-a dat un termen nou pentru furnizarea agentului termic: luni, 6 decembrie. Mâine, de Ziua Naţională a României, locatarii celor 6.000 de apartamente branşate la termica vor sărbători... la rece.


Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite