Târgovişte: Oamenii legii au protestat în faţa Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Oamenii legii au protestat în faţa Prefecturii
Târgovişte: Oamenii legii au protestat în faţa Prefecturii

Poliţiştii au pichetat, între 10 şi 12, Prefectura Dâmboviţa. Aproape 60 de oameni ai legii au fost prezenţi la proteste.

Fluierele şi sirenele poliţiştilor s-au făcut auzite, astăzi, timp de două ore, pe platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa. Oamenii legii sunt nemulţumiţi că nu li s-au plătit orele suplimentare şi primele de vacanţă.

„Pichetăm Prefectura pentru că nu ni s-au plătit primele de vacanţă şi orele suplimentare. Vom veni şi mâine, poate şi în zilele următoare, în funcţie de rezultatele discuţiilor cu conducerea judeţului”, a declarat agentul şef Ştefan Dumitru.

La protest au fost prezenţi în jur de 60 de poliţişti, din toate structurile Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Aceştia au afişat pancarte cu mesaje de genul: „Guvernanţi, coborâţi în stradă, la dialog! Aveţi curaj, perimetrul este încă sigur”, “Guvernanţii nu găsesc bani pentru a plăti munca poliţiştilor. Poliţiştii au intrat în imposibilitate de plată pentru transport, educaţie, medicamente, chirie, întreţinere, credite”.

Fonduri mai mari pentru MAI


Poliţiştii cer alocarea fondurilor necesare pentru constituirea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe lunile noiembrie şi decembrie, bugetul MAI fiind aprobat numai pentru 10 luni.

De asemenea, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual cere angajarea de personal şi încadrarea celor 2000 de absolvenţi ai Şcolilor de agenţi de poliţie şi Academiei de Poliţie „ Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2009, în vederea reducerii deficitului de personal existent în poliţie de circa 12 % , peste 8000 de posturi fiind vacante.

Totodată, cer decontarea cheltuielilor pentru misiuni, plata orelor suplimentare, a primei de vacanţa, a indemnizaţiei pentru chirie, a contravalorii echipamentului şi asigurarea sumelor necesare pentru cheltuielile materiale.

Poliţiştii mai spun că din cauza neasigurării fondurilor necesare efectuării reviziilor şi reparaţiilor, 25% din  autoturismele folosite în patrulare şi misiuni aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost retrase în garaje.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite