Portret. Anton Drăguş - omul-orchestră din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instrumentul preferat al lui Tnoy este chitara
Instrumentul preferat al lui Tnoy este chitara

La 48 de ani, artistul are în palmares 500 de melodii compuse, pe care le interpretează la acordeon, tobe, chitară, pian, flaut şi orgă.

Tony, cum îl alintă prietenii şi cunoscuţii, ne-a mărturisit că şi-a descoperit pasiunea pentru muzică încă de la vârsta de 5 ani, când tatăl său i-a cumpărat primul instrument muzical: „Când am primit cadoul de la tata, am fost foarte fericit. Nici măcar nu era ziua mea, dar primisem ceva ce alţii de aceeaşi vârstă poate doar visau. Timp de două săptămâni, am încercat să descopăr singur misterul notelor pe care le putea scoate acordeonul, iar după aceea, timp de trei ani, am studiat cu doi profesori. După al treilea an de studiu, unul dintre profesori i-a spus tatălui meu că nu mai are ce să mă înveţe şi din momentul acela am început să fiu autodidact”, povesteşte artistul.

Nouă ore de studiu pe zi timp de şapte ani

După ce descoperise misterul care l-a determinat să studieze acordeonul, la vârsta de numai 8 ani primul instrument i se părea banal, aşa că s-a apucat să bată la tobe. „M-a atras compoziţia şi, în căutare de ceva nou fiind, am ales să cânt la tobe, pe care le-am lăsat doi ani mai târziu pentru cursurile de chitară şi pian. Începând din acel moment m-a cuprins o sete de cunoaştere muzicală pe care cu greu pot să o explic. La vârsta de 11 ani am început să studiez câte nouă ore pe zi şi am continuat aşa, fără oprire, până la vârsta de 18 ani, fără să mă simt obosit. În paralel cu studiul cântam, de la 10 ani, la nunţi cu diferite trupe, bineînţeles la tobe, la chitară sau la acordeon. M-am oprit să cânt la astfel de evenimente abia când am împlinit 41 de ani, iar priorităţile mele s-au schimbat puţin”, spune entuziasmat Tony. 

Şcolit la Chicago

După  ce a studiat nouă ani pe băncile şcolilor târgoviştene, Tony şi-a dorit să devină inginer de sunet şi, cu sprijinul tatălui său, a reuşit să-şi împlinească visul la Chicago. „Atunci am văzut diferenţa de cultură, de mod de lucru mai degajat. Felul în care se studia era diferit, învăţam cu drag. Revenit în ţară după mai bine de doi ani, am început să compun muzică jazz, volk şi rock, iar astăzi am în jur de 500 de melodii compuse de mine, pe care nu le-am lansat, cu toate că am casă de producţie proprie încă din martie 1996. Am înregistrat 100 de albume, semnate de artişti precum Vok Thee, Markton, Mircea Rusu Band, Mirabela Drăguş, Alice Benjănescu, Marcel Kurthuz”, spune Tony. 

De şapte ori la Eurovision

Adevăratul apogeu de care Tony poate spune că este mândru este faptul că din anul 2000 până în anul 2007 a participat la Eurovision de şapte ori, ca instrumentist al diferitelor trupe. Tot în acea perioadă a vândut peste un milion de exemplare ale albumului muzical „Cocktail Generic”. „În momentul de faţă, pot să mă consider un om împlinit. Am 20 de învăţăcei pe care îi îndrum să cânte la diferite instrumente muzicale. Sigur, printre cei 20 se numără atât elevi de 8 anişori, cât şi persoane de 56-60 de ani. Acum, cea mai mare bucurie a mea este de a transmite altora ce eu am învăţat”, spune târgovişteanul.
Întrebări şi răspunsuri

E nevoie de mai multă muncă decât talent sau invers, pentru a stăpâni şase instrumente?

Munca este ceva de care nu ne putem lipsi, chiar şi atunci când vine vorba despre un hobby. Dar pentru a stăpâni bine mai multe instrumente muzicale trebuie să te naşti cu talent ca să poţi face performanţă. E ca şi in cazul soliştilor vocali. Una e să îţi exersezi vocea şi alta e să te naşti cu darul de a cânta.

Care este cel mai important proiect la care munciţi în momentul de faţă?

În prezent am vreo şase proiecte şi nu ştiu să vă spun care dintre ele ar fi cel mai important, pentru că toate sunt pentru mine prioritare. Lucrez la şase albume în paralel, al căror autor sunt. Bineînţeles, sunt ajutat de către coautori şi astfel îmi este uşurată munca.

Ce-i place:
Îmi place universul meu artistic în care trăiesc, nu obosesc niciodată să compun şi trăiesc viaţa din plin, aşa cum este ea. Îmi place sunetul de chitară în mod special.

Ce nu-i place:
Nu îmi plac aroganţa şi minciuna şi nu-mi plac oamenii care nu au nicio sensibilitate artistică. Nu-mi place să renunţ şi nu suport să fiu presat de cineva sau de ceva. Lucrurile ies întotdeauna bine atunci când sunt făcute degajat şi cu dragoste.

Profil:
Data naşterii: 31 octombrie 1961, în Târgovişte
Studii: Cursuri de inginer de sunet în Chicago, SUA.
Familie: Este căsătorit şi are patru copii - Claudia, Nicoleta, Gabriel şi Antonio

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite