Poliţişti înconjuraţi de 200 de persoane, la Merişu. S-au tras două focuri de armă pentru a-i potoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma unei acţiuni pentru depistarea persoanelor pe numele cărora au fost emise  mandate de executare a pedepsei închisorii, oamenii legii au făcut uz de armă. Au tras două focuri în plan vertical pentru ca vecinii unui bărbat căutat pentur conducere fără permis, să nu sară pe ei.

“În cursul zilei de ieri, 30 august, lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul  luptătorilor din cadul Serviciului de Intervenţie Rapidă, au organizat şi executat o acţiune pe linia punerii în executare a mandatelor.

Cu această ocazie,  poliţiştii au acţionat  pentru depistarea numitului C.S, de 34 de ani, din localitatea Merişu, urmărit naţional,  faţă de care Judecătoria Răcari a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis. Întrucât acţiunea poliţiştilor de căutare a urmăritului naţional a atras adunarea a circa 200 de persoane în zonă,  care îşi manifestau verbal nemulţumirea cu privire la activitatea forţelor de intervenţie,  poliţiştii au executat două focuri în plan vertical,  cu armamentul din dotare, cu bile de cauciuc, pentru dispersarea acestora.În urma acţiunii poliţiştilor, nicio persoană nu a fost rănită. Precizăm faptul că activitatea organelor de poliţie s-a desfăşurat numai la domiciliul persoanei căutate şi în puterea mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Răcari”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite