Pictori din Târgovişte şi Bucureşti creează pe crestele munţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de şapte zile, artiştii se „contopesc” cu natura şi apoi transpun pe pânză frumuseţile de la Cota 1000. Iniţiatorul acestei tabere şi-a dorit să vină în sprijinul plasticienilor despre care crede că nu au suficiente posibilităţi să-şi manifeste talentul, iar autorităţile nu-i bagă în seamă şi nu-i apreciază.

Iubitorul de artă Sorin Ioniţă, din Târgovişte, a hotărât să organizeze săptămâna aceasta o tabără de creaţie la Cota 1000. Au fost invitaţi să participe numeroşi plasticieni din Târgovişte şi Bucureşti, artişti consacraţi sau tinere talente.

„Ideea organizării acestei tabere mi-a venit după ce am simţit neputinţa artiştilor de a-şi manifesta aptitudinile şi veleităţile. Am văzut că nu sunt băgaţi în seamă, că nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Aici, au posibilitatea de a socializa, de a-şi dezvolta ideile. Una peste alta, va fi o atmosferă încărcată cu lucruri frumoase, cum nu se mai întâmplă acum”, spune Sorin Ioniţă.

Vor urma seri de poezie şi lansări de carte


În cele şapte zile pe care le vor petrece la Cota 1000, pictorii vor avea ocazia să lucreze liber, să schiţeze, să facă drumeţii de documentare în zonele pitoreşti ale Bucegilor. În final, la Pensiunea Lin Cota 1000 va fi vernisată o expoziţie cu tablourile realizate în timpul taberei de creaţie.

Unul dintre artiştii prezenţi în tabăra de creaţie este pictorul Mihai Şerbănescu, cunoscut pentru opera sa până dincolo de Ocean, în Statele Unite. „Ideea este binevenită în contextul sărăciei de iniţiative de acest gen. Rareori, în judeţul Dâmboviţa se organizează o tabără de creaţie. În alte zone ale ţării, instituţiile de cultură sunt implicate în astfel de evenimente.

La noi nu se întâmplă nimic. Gestul domnului Sorin Ioniţă este de aplaudat. Ne oferă posibilitatea să ne contopim cu natura, să transpunem pe pânză frumuseţile acestor locuri. Ceea ce vom realiza aici poate vor fi considerate, peste ani, lucrări de mare valoare”, crede pictorul Mihai Şerbănescu.

De cum au ajuns în pitoreştile poeni de la Cota 1000, artiştii s-au pus pe treabă. Şi-au montat şevaletele, au potrivit culorile şi au început lucrul. „Este minunat. Pictăm într-o atmosferă plăcută. Fiecare în colţul său. Arta se face mai mult sau mai puţin individual.

Suntem mulţumiţi că ni s-a oferit această şansă de a ne exprima în mijlocul naturii. Rezultatele le vom vedea la finalul taberei. Inspiraţie există din belşug”, spune Ion Roiban.

Organizatorul taberei, Sorin Ioniţă, are gânduri şi mai mari. Doreşte să permanentizeze această acţiune, ba chiar să iniţieze şi tabere de poezie, lansări de carte, simpozioane, întâlniri între artişti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite