Petre Iolu hrăneşte spiritual sufletele târgoviştenilor

Şi-a început lucrul cu cartea cu un cărucior şi două genţi în spate.

Nea Petre nu este om de cultură. Nici nu-i place să se considere aşa. Se simte doar un sol, un mesager, un răspânditor al cuvântului tipărit. A prins drag de lucrul cu cartea conjunctural. După 1990, din cauza problemelor generate de tranziţie, a vrut neapărat să-şi completeze veniturile obţinute din salariu. Era greu să întreţi cinci copii. Aşa a ajuns la standul de carte. A lucrat pentru un patron. Încet-încet, deprinzând tainele meseriei, a pornit singur la drum. Cu un cărucior şi două genţi în spate. Mergea acolo unde oamenii aveau nevoie de cărţi. Făcea liste cu titlurile pe care le solicitau aceştia. Aşa a ajuns să aibe acum stand permanent de carte la kilometrul zero al oraşului Târgovişte, cum îi place lui Petre Iolu să numească zona de lângă fostul Magazin Muntenia. „Au fost perioade când cartea s-a vândut foarte bine. Filosofie, sociologie, beletristică, manuale. Elevii, studenţii, magistraţii, toată lumea bună a oraşului a trecut pe la mine”, mărturiseşte nea Petre.

Nu a avut o copilărie excentrică
De la an la an, Petre Iolu a văzut că românul se îndepărtează de lectură. „Vin la stand, răsfoiesc. Îi văd absorbiţi de câte un titlu. Unii parcă tremură când citesc. Se simte plăcerea în ochii lor, dar nu cumpără. Pun cartea la loc. Mă întreabă dacă mai am, dacă mai pot să aduc şi pleacă. Unii se întorc după câteva zile şi cumpără. E greu să-ţi laşi sufletul fără hrană. Pentru mulţi este chiar imposibil”. Nea Petre se miră că viaţa l-a adus de la alte îndeletniciri spre mângâierea cărţilor. Îşi aminteşte că în copilărie era mai tot timpul alături de părinţii săi şi îi sprijinea la grădinărit, fiind de fel din Băleni, un bazin legumicol renumit. „Copilăria nu a fost aşa excentrică. Am muncit în agricultură, alături de părinţi. Găseam biletul pe clanţa uşii, cu indicaţii unde trebuie să ajung, ce trebuie să fac”, spune Petre Iolu.

Se informează continuu, ca să facă faţă clienţilor cu pretenţii
Recunoaşte că a vinde carte nu este tocmai uşor. Ai de-a face cu oameni învăţaţi, cu pretenţii, care ştiu ceea ce vor. „Mă informez continuu despre autori, despre ceea ce-şi propun editurile să scoată pe piaţă. Citesc recenzii, comentarii, prefaţele, postfaţele cărţilor, ca să pot închega un dialog pertinet cu clientul, ca să-i pot vorbi despre un titlu care-l interesează”, povesteşte Petre Iolu. Ne-a mai spus că a urmărit evoluţia multor clienţi ai săi, de când erau elevi până au ajuns să ocupe funcţii importante. „Mă bucur atunci când mă întâlnesc cu ei şi ştiu că acum sunt oameni de decizie la nivel de judeţ şi, uneori, chiar mai sus. Îmi amintesc cu plăcere că le aduceam cursuri când erau studenţi, anumite cărţi de care aveau trebuinţă. Într-un fel, şi eu am contribuit la formarea lor”, afirmă Petre Iolu.

Întrebări şi răspunsuri:
Cât de mult se mai caută cărţile?
Se vând, la început de an şcolar, manualele. Îmi amintesc că, nu cu mulţi ani în urmă, aveam numeroşi clienţi cărora le dădeam cărţi şi pe datorie. Acum, din cauza lipsei de bani, oamenii nu îmi mai cer să le pun de-o parte, iar eu nu vreau să le forţez mâna, propunându-le să-i trec pe caiet. Mi-e jenă, fiindcă ştiu că toată lumea o duce greu.

V-aţi gândit vreodată să renunţaţi la activitatea cu cartea?
Da. Mai ales acum, în ultimul timp, dar gândul ăsta nu are legătură cu vânzarea, ci cu faptul că spaţiul unde am standurile, lângă fostul Magazin Muntenia, a devenit între timp proprietate privată şi ni s-a cerut să ne mutăm. Trag speranţă că până la urmă, la nivelul administraţiei, se va lua hotărârea să se organizeze şi la Târgovişte, aşa cum am văzut şi în alte oraşe din ţară, cum există în Occident, la Paris, pe malurile Senei, un târg de carte permanent.

Ce îi place:
„Îmi place viaţa la ţară. Îmi place legumicultura şi să cresc animale şi păsări. Perioada de vară o petrec aproape tot timpul în grădină. Îmi place să stau cu nepoţii, să-i văd crescând. Îmi place cum a fost reconstruit centrul vechi al oraşului Târgovişte”, spune Petre Iolu.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place să mă vait, chiar dacă, cred eu, suntem un popor de văicăreţi. Aproapele meu nu ar avea cu ce să mă ajute, poate doar să-şi spună şi el necazurile. Nu-mi place că tinerii nu sunt preocupaţi să înveţe meserie. Aş vrea să văd un sudor la 22 ani, un mecanic bun la 23 ani. Nu îmi place să umblu seara prin oraş”, ne mărturiseşte nea Petre.

Profil:
Nume: Iolu I. Petre
Născut: 11 iulie 1956, Bilciureşti
Studii: Şcoala Profesională de Strungar
Familie: Căsătorit. Are 5 fete şi 5 nepoţi