Târgovişte: Pensionarii, lăsaţi fără bilete de tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beneficiarii tratamentelor balneare din 2010, care ar fi trebuit să îşi depună formularele începând cu luna decembrie, au fost lăsaţi deoparte, din cauza Legii asigurărilor sociale de stat, care încă nu a fost aprobată.

Casa de Pensii Dâmboviţa a anulat termenul de depunere a cererilor pentru biletele de tratament de la anul. „Am primit adresă de la Casa Naţională de Pensii, care ne interzice să înregistrăm cereri. Suntem asaltaţi de pensionarii care ne întreabă când pot să revină. Nu ştim ce să le răspundem, pentru că nu ni s-a spus o dată de la care pot fi preluate cererile”, a declarat Daniela Stoenescu, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa.

Nemulţumiţi de schimbările neaşteptate


Puşi mereu pe drumuri si pe listele de aşteptare, pensionarii sunt nemulţumiţi de schimbările care au loc pe neaşteptate. ”Nu mai înţeleg nimic, am 68 de ani şi sunt plimbat de la Ana la Caiafa. Atât o să ne amâne, până ne luăm adio de la bilete, stăm la cozi şi ne călcăm în picioare mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu. Şi chiar i-am zis soţiei că, dacă anul acesta n-am avut noroc să mergem, poate să prindem un loc la anul, la Căciulata. Întreb când să vin pentru cerere şi la ghişeu mi se spune că încă nu se ştie. M-am săturat de sistemul ăsta”, a spus Gheorghe Dincă, pensionar.

Triaţi după boli

Dacă până în prezent beneficia de tratament orice persoană care avea calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, de acum înainte beneficiarii vor fi triaţi în funcţie de bolile de care suferă. „Se elimină criteriul repartiţiei biletelor de tratament în ordinea depunerii cererii. Acestea vor fi acordate în funcţie de boli sau de anumite afecţiuni constatate de către medici”, a adăugat Stoenescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite