Pelerinaj la moaştele Sf. Nifon, în parcul Mitropoliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna viitoare credincioşii ortodocşi vor avea un motiv de bucurie. Moaştele Sfântului Nifon, care se află la Mitropolia din Târgovişte, de anul trecut, vor fi scoase afară pentru a fi sărutate.

Potrivit Arhiepiscopiei Târgovişte, pelerinajul la moaştele Sf. Nifon va începe marti seara, pe zece august. Atunci vor fi scoase afară rămăşiţele sfântului şi se vor face Vecernia, Acatistul Sf. Nifon şi Litia. A doua zi se va face Utrenia şi Sfânta Liturghie.

Sfântul Nifon a fost patriarhul Constantinopolului şi a organizat episcopia Ţării Româneşti. S-a născut în anul 1435, la Moreea, în ţinutul Peloponezului din sudul Greciei de astăzi. De mic a primit o educaţie solidă, având înclinaţie mai ales către studiul Bibliei.

În 1453, Constantinopolul a fost cucerit de turci şi mulţi călugări s-au refugiat prin munţi, fugind din calea invadatorilor. Tot aşa au procedat şi Nifon împreună cu stareţul său, care s-au refugiat într-o cetate numită Ahridon. În urma trecerii la cele veşnice a episcopului acelei cetăţi, stareţul lui Nifon este ales episcop al Constantinopolului.

În 1486 Sfântul Nifon a fost ales în înalta demnitate clericală. În anul 1498, a fost exilat la Adrianopol, unde îl va întâlni pe voievodul muntean Radu cel mare. Acesta l-a rugat să vină în Muntenia, pentru a pune în rânduială viaţa bisericească de aici. Cum a ajuns la Târgovişte a convocat un Sinod mitropolitan mixt, de clerici şi mireni, sinod în care s-a hotărât înfiinţarea a două noi episcopii, a Râmnicului şi a Buzăului. Sfântul Nifon a murit la data de 11 august 1508, la mănăstirea Dionisiou din muntele Athos, la vârsta de 90 de ani.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite