DE DOI ANI Parcurge zilnic 40 de km, ca să hrănească porumbeii din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petre Paraschiva, din satul Gheboieni, a legat o strânsă prietenie cu păsările, care îl urmează în orice colţ al Târgoviştei s-ar duce. Sâmbăta, duminica şi chiar în zilele de mare sărbătoare, dâmboviţeanul nu pridideşte să urce în maşină şi să vină în oraş pentru a da de mâncare porumbeilor. Şi-ar dori ca autorităţile să găsească o soluţie să-i ocrotească.

Totul a început de la o plimbare în parc. „Am trecut acum câţiva ani pe lângă Mitropolie. Era frig. Am văzut porumbeii cum stăteau zgribuliţi, nemâncaţi. Atenţi la orice mişcare. Aşteptau ca vreun trecător să le arunce câteva frimituri, resturi de covrigi, că de grăunţe nici nu se punea vorba”, ne mărturiseşte Petre Paraschiva.

De atunci, bărbatul a rămas prietenul porumbeilor. S-a hotărât pe loc să devină ocrotitorul lor. În fiecare zi, nu contează cum este vremea, că este sâmbătă, duminică sau zi de mare sărbătoare, Petre Paraschiva vine de la Gheboieni, satul unde locuieşte, situat la 20 de kilometri depărtare de Târgovişte, cu sacoşa plină cu grâu sau porumb.

Păsările îl recunosc după fluierat


Când apare în parc, păsările se strâng ciucure în jurul său. Porumbeii îl cunosc deja. Nea Petrică are un semnal, atunci când îi adună. Fluieră într-un anume fel. Zburătoarele vin rapid. „Oriunde m-aş duce, în orice colţ al oraşului, mă urmează în zbor. Ştiu că le aduc de mâncare, că am grijă de ei. Sunt peste 300 de porumbei. Iarna, când e zăpadă, fac pârtie, ca să le pregătesc locul unde îi hrănesc”, spune Petre Paraschiva.

Omul nu înţelege de ce autorităţile locale nu se implică pentru îngrijirea acestor păsări, care, în multe oraşe mari ale Europei, sunt ocrotite şi cinstite aşa cum se cuvine, fiindcă reprezintă o atracţie pentru turişti. „Am vizitat şi eu mai multe ţări. Am fost în unele capitale şi am văzut porumbei în toate pieţele renumite. Cu miile, nu ca la Târgovişte câteva sute. Acolo, are cine să se ocupe de ei. Sunt oameni angajaţi special ca să-i hrănească, să le aducă apă, să cureţe locurile unde păsările zăbovesc mai mult. Le amenajează chiar şi cuiburi în arborii din parcuri. Sunt chestiuni care ar trebui să se întâmple şi la noi”, crede Paraschiva.

Nea Petrică a venit la Târgovişte, să hrănească porumbeii, chiar şi de Crăciun şi Anul Nou. De Paşte, va face acelaşi lucru. După ce dă de mâncare păsărilor, zăboveşte câteva ore la şah. Este pasionat de acest sport. Ne-a spus că îi place mult şi istoria. Ar fi dorit să trăiască în România în perioada interbelică.

„Din ce am citit eu, lumea era mai aşezată atunci. Parcă mai civilizată şi nu era foame, ca în ziua de azi”, afirmă Petre Paraschiva. Mâine, va sosi din nou la Târgovişte. Fix la ora 11:00. Porumbeii îl aşteaptă, iar el nu-i poate dezamăgi...

Veneţia, oraşul porumbeilor


Porumbeii au format colonii prin toată Veneţia, iar numărul estimat, de 100 000 de păsări, îl depăşeşte cu mult pe cel al locuitorilor oraşului - 60 000. Porumbeii din Piaţa San Marco sunt o adevarătă atracţie pentru turişti. Sunt drăgălaşi, îndrăzneţi şi prietenoşi. Mult timp după desprinderea de Veneţia, turiştilor continuă să le apară în visuri porumbeii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite