Panică la Şcoala Nr. 2 din Târgovişte! Femeia de serviciu a pulverizat din greşeală un spray paralizant pe care l-a găsit la gunoi.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de elevi ai Şcolii „Ioan Alexandru Brătescu Voineşti” din Târgovişte, au ieşit, ieri seară, cu ochii în lacrimi din şcoală. Şi asta nu pentru că au aflat că dau vreo testare surpriză ci pentru că au intrat în contact cu gazul emanat de un spary paralizant cu miros de piper.

Totul a pornit de la femeia de serviciu care, în timp ce făcea curat pe holurile şcolii, a găsit într-un coş, un astfel de spray pe care l-a încercat de două ori, crezând că este gol. Elevii au fost panicaţi la început pentru că au crezut că este vorba de vreo scurgere de gaze, însă au fost rapid liniştiţi de profesori. „A făcut curat o femeie de serviciu şi a găsit un spray şi fără să-şi dea seama, a apăsat pe el. S-a dus mirosul peste tot. Imediat după asta s-a speriat şi l-a dus la gardianul de serviciu. S-a simţit un miros uşor iritant pe toate culoarele din şcoală, dar nu a fost un miros periculos”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, Nicolae Nicolaescu, directorul unităţii şcolare.

Nu au avut nevoie de asistenţă medicală

Din fericire, niciun elev nu a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că spray-ul de piper este periculos doar dacă este pulverizat foarte aproape de ochi. „A fost vorba doar de o panică minoră. Copiii s-au speriat pentru că nu ştiau despre este vorba. Eu vreau să le fac o demonstraţie elevilor şi să pufăi de două ori pe hol cu un astfel de spray pentru a vedea şi ei efectele şi să nu se mai sperie. O să vorbesc cu autorătăţile locale ca să oprească de la comercializare astfel de produse pentru că pot fi cumpărate de orice derbedeu”, mai spune Nicolaescu.

Femeia de serviciu s-a ales cu o sancţiune din partea conducerii unităţii şcolare dar nu va fi dată afară.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite