PERSPECTIVĂ Trasee pentru montain bike şi ATV-uri la Râul Alb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală a reuşit să acceseze 170.000 de euro, fonduri europene nerambursabile prin care speră să dezvolte turismul în zonă. Nu au apă la robinet, folosesc încă WC-ul din fundul grădinii, dar vor avea turişti la poartă! Oamenii din Râul Alb aşteaptă cât mai mulţi, sperând ca autorităţile să se aplece mai atent asupra condiţiilor de trai.

Râul Alb, comună reînfiinţată în anul 2004, risipită printre dealurile din nord-vestul judeţului, numără sub 2.000 de locuitori. Oameni de condiţie medie, crescători de animale şi pomicultori. Tinerii, nedescurcându-se în zonă, au plecat la muncă în străinătate, în comună rămânând bătrânii. Chiar şi în aceste condiţii, edilul localităţii, Cătălin Preda, a accesat proiecte europene, având ca scop dezvoltarea unei infrastructuri pentru petrecerea timpului liber.

Comuna va avea în mai puţin de o lună o bază sportivă modernă, cu teren artificial, vestiare şi duşuri. De asemenea, este în stadiul de licitaţie investiţia care vizează construirea unui centru de informare turistică şi marcarea, pe dealurile din zonă, a unor traseee pentru montain bike şi ATV-uri.

„În centru, chiar lângă Primărie, vom construi o clădire care va adăposti un centru de informare turistică. De asemenea, vom edita şi un ghid turistic. Se vor face şi marcaje până pe Leaota”, afirmă primarul de la Râul Alb.

image

„De la turism pleacă dezvoltarea comunei...”


Optimist, nu glumă, edilul Cătălin Preda, în condiţiile în care se nasc cel mult 10 copii pe an, iar mortalitatea s-a fixat undeva la 30-35 de decese! Reţeaua de apă potabilă este aproape gata, dar sătenii trebuie să mai aştepte până va ajunge la robinet. Comuna este legată, investiţional, de vecinii de la Bărbuleţu, care nici măcar nu au demarat procedura de licitaţie. De canalizare, nici nu poate fi vorba în următorii 4-5 ani.

Localnicii privesc cu ochi buni iniţiativa de a realiza în inima comunei Râul Alb un centru de informare turistică şi să se marcheze trasee turistice spre Leaota. Sătui să aibă drumuri proaste, oamenii se gândesc că, de la acest proiect, vor porni şi investiţiile în infrastructura rutieră, că doar nu vor fi lăsaţi turiştii să se afunde până la genunchi prin noroaie sau să-şi rupă maşinile prin gropane.

„Cred că e o treabă bună. Deschide zona. Dacă apar chestii d’astea cu turismul, de aici pleacă şi dezvoltarea comunei. Acu’ să vedem când o fi gata ce o ieşi”, spune Viorel Torcică, locuitor al Râului Alb.

Deocamdată, posibilităţile de cazare sunt ceva mai îndepărtate de sat. În vârful dealului spre Runcu, există patru pensiuni, plus încă una la Gura Bărbuleţului. Primarul Cătălin Preda susţine că şi cetăţenii din Râul Alb s-au interesat cu privire la procedura ce trebuie urmată pentru edificarea unor locuri de cazare cu fonduri europene nerambursabile, dar momentan s-au lovit de lipsa banilor pentru acoperirea cofinanţării.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite