PERCHEZIŢII Adevărat arsenal găsit de poliţişti în casele unor traficanţi de droguri din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă
foto arhivă

7 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani au fost reţinuţi de poliţie pentru trafic de droguri de risc, în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii dâmboviţeni, luni dimineaţă. Oamenii legii au găsit în locuinţele lor, 700 grame cannabis, 3 arme pentru care nu au fost prezentate documente de deţinere, arme albe şi suma de 3000 lei, ce provenea din comercializarea de droguri.

În baza datelor şi informaţiilor deţinute, în dimineaţa zilei de 19 martie a.c.,  poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa şi Brigăzii de Combatere a  Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmboviţa, cu sprijinul lucrătorilor I.J.J. Dâmboviţa, au efectuat un număr de şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului Târgovişte, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de trafic de droguri.

Cei 7 tineri au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Ei sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi constituire în grup infracţional.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite