PDL Dâmboviţa vrea să-şi excludă adversarii. PDL Acuză USL că foloseşte simbolurile naţionale în scop electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat Liberal Dâmboviţa, prin reprezentanţii săi la vârf, a depus o plângere – sesizare la Biroul Electoral Judeţean privind încălcările flagrante ale prevederilor Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, de către Uniunea Social Liberală Dâmboviţa.

În comunicatul PDL se arată că:

"Printre „strategiile” de campanie ale USL se numără şi reproducerea culorilor drapelului României pe materialele de promovare ale candidaţilor uniunii.

Cu toate că semnul electoral comunicat la Biroul Electoral Central de USL este inscripţionat cu negru pe fond alb, prelucrarea lui pe materialele de propagandă electorală răspândite în tot judeţul Dâmboviţa s-a făcut prin folosirea culorilor drapelului naţional, respectiv albastru (scris USL), roşu (sigla PSD) şi galben (sigla PNL), toate sub semnul electoral al uniunii. 

Acest fapt încalcă printre multe alte prevederi din legea menţionată şi art.76 alin.(6) care stipulează: „Sunt interzise afişele electorale care combină culori sau alte semne grafice astfel încât să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat”.

Pe cale de consecinţă, PDL Dâmboviţa solicită organelor abilitate să dispună interzicerea utilizării materialelor electorale pentru susţinerea candidaţilor USL, care reproduc simbolurile naţionale ale României, respectiv retragerea lor din locurile de expunere a materialelor deja afişate".

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite