PARADĂ Păpuşile gigant au invadat Târgoviştea GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de păpuşi de toate dimensiunile, unele dintre ele gigant, au invadat vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti în cadrul evenimentului “Festivalul Pupuşilor Vii”. Cea de-a VII-a ediţie a festivalului a blocat două artere importante ale municipiului Târgovişte, însă nimeni nu a avut ceva de reclamat.



Sute de copii, cu părinţii sau bunicii de mână, au fost prezenţi la manifestarea ajunsă deja o tradiţie la Târgovişte şi au făcut poze împreună cu păpăşile preferate. Unii dintrei cei mici au spus chiar că vor plece acasă cu una dintre păpuşi, iar cei mai căutaţi au fost porcuşorii.

Ineditul acestei ediţii a constat în două grupuri de copii de câţiva anişori care au defilat şi ei, îmbrăcaţi în clovni sau cu rochii de gală, alături de majorete şi de păpuşi.



“Festivalul Pupuşilor Vii” se va întinde pe durata a multor zile, până pe 1 iunie. În Piaţa Mihai Viteazul vor fi puse în scenă în aceste zile, numeroase spectacole pentru copii: „Capra cu trei iezi”; „Mica Sirenă”; „Comoara tâlharului”; „Împărăţia omului sărac”; „Fata babei şi fata moşneagului”; „Povestea prostiei”; „Aventurile lui Pinocchio”; „Vasilache şi Mărioara” sau „Vânzătorii de poveşti”. Atmosfera va fi întreţinută oră de oră de păpuşile gigant.



Întregul şir de evenimente este organizat de Teatrul Municipal, Secţia pentru Copii şi Tineret “Mihai Popescu”, secţia Tony Bulandra, în parteneriat cu primăria Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dmboviţa.


image
image
image
image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite