Opt milioane de euro pentru şcolile din Titu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţii de opt milioane de euro în şcolile din Titu
Investiţii de opt milioane de euro în şcolile din Titu

Administraţia oraşului Titu a reuşit să acceseze patru proiecte cu finanţare europeană nerambursanbilă, în vederea îmbunătăţirii şi modernizării infrastructurii şcolare.

Trei dintre investiţii sunt în plină desfăşurare. Cea de-a patra, respectiv realilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului I.C. Vissarion, este ţinută pe loc de şase luni de zile din cauza contestaţiilor. Până la sfârşitul semestrului doi, se vor finaliza lucrările de extindere la Şcoala nr. 1. Este vorba despre şase săli de clasă, utilităţi, mobilier şi sală de mese.

„Suntem în grafic şi cu lucrările de reabilitare şi mansardare a Şcolii nr. 2, unde realizăm şi o bază sportivă. Este o investiţie amplă, de aproape 1,5 milioane de euro”, afirmă Ilie Dinu, primarul oraşului Titu.

Grădiniţă cu program prelungit pentru copiii salariaţilor

În mai puţin de şase luni va fi gata şi noul corp de clădire din incinta Grupului Şcolar Goga Ionescu, care presupune 22 de săli de clasă, dotate după standardele europene. De asemenea, va fi reabilitat şi căminul-internat, astfel încât liceeni să aibe condiţii optime de cazare. Investiţia depăşeşte două milioane de euro.

Şi fiindcă în Titu se fac angajări masiv, edilii au decis că părinţii care sunt salariaţi trebuie ajutaţi şi au început demersurile pentru construirea unei a doua grădiniţe cu program prelungit, în zona cartierului ANL. „Suntem prinşi în programul Ministerului Educaţiei, cel finanţat prin Banca Mondială. Am obţinut toate aprobările şi sperăm ca anul viitor să fie gata şi această investiţie. Primăria s-a ocupat deja de utilităţi, astfel încât racordurile să se facă imediat”, spune Ilie Dinu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite