Ogar Afgan sau Cocker Spaniol într-o expoziţie chinologică, la Târgovişte GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250 de câini din 60 de rase s-au întrecut, duminică, în Parcul Chindiei din Târgovişte, într-un concurs de frumuseţe, special organizat pentru ei. S-au înscris rase precum Dog German, Ciobănesc Românesc Carpatin, Ogar Afgan, dar şi rase mai mici precum Teckel, Cocker Spaniol sau Samoyed.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Din pacate însă, vremea nu a ţinut cu organizatorii. Cu toate acestea, concursul organizat de Asociaţia Chinologică “Fair Play” Dâmboviţa, s-a desfăşurat fără probleme. 

Au fost premiate primele trei cele mai frumoase exemplare. Acestea au primit diplome, cupe şi saci cu mâncare. Crescătorii de animale spun că această pasiune necesită  în primul rând multă afecţiune faţă de animale dar este şi foarte costisitoare.

“Aceasta este cea de-a XX-a expoziţie, făcută din 1986 până acum. Din păcate vremea nu prea a ţinut cu noi, dar lumea a venit, ca în fiecare an, la acest concurs de frumuseţe. Se arbitrează câinele static dar şi în mişcare, pentru a vedea dacă au vreo problemă de sănătate, de anatomie. Rasele de agreement sunt cele mai pretenţioase pentru că trebuie toaletaţi, tunşi şi şamponaţi”, a declarat Silviu Stoica, preşedintele Asociaţiei Chinologice “Fair Play” Dâmboviţa.

Expoziţia a fost organizată cu sprijinul Primăriei Târgovişte iar manifestarea face parte din programul dedicat Zilei Europei.  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite