Oamenii legii au făcut "curăţenie" printre şoferii care efectuează transport public de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiune poliţie
Acţiune poliţie

18 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu, în urma unei acţiuni pe linia respectării legalităţii în domeniul transportului public. Au fost aplicate un număr de 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2845 lei.



Astăzi, în intervalul orar 06:00-09:00, lucrătorii Poliţiei Oraşului Titu, în colaborare cu Poliţia Locală Titu şi efective din cadrul I.J.J. Dâmboviţa, au organizat şi executat o acţiune pe linia depistării în trafic a persoanelor care încalcă prevederile legale privind transportul rutier de persoane.

Cu această ocazie, poliţiştii au verificat starea tehnică a autovehiculelor destinate transportului de persoane şi au procedat la depistarea persoanelor care efectuează transport public de persoane fără a emite legitimaţii de călătorie, precum şi a celor care efectuează transport rutier, fără a deţine licenţă de transport, fiind verificate 40 de autovehicule destinate transportului de persoane.

Au fost aplicate un număr de 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2845 lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite