O poză de campioană!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM Târgovişte s-a tras în poze lângă Turnul Chindiei, după ce a obţinut al 10-lea titlu de campioană a României la Baschet Feminin. Echipa noastră a câştigat în ianuarie şi Cupa României.

CSM Târgovişte devine astfel, poate cea mai galonată echipă din istoria baschetului feminin românesc, cu 10 titluri de campioană şi 7 cupe ale României, din 9 ediţii disputate. De asemenea, este singura echipă românească participantă în sferturile FIBA Eurocup şi probabil singura echipă din România care are ocazia ca în viitorul apropiat să evolueze în Euroliga de baschet.

Titlul câştigat joi seara la Satu Mare vine ca urmare a unui parcurs aproape perfect al echipei târgoviştene în acest sezon, cu 43 de partide oficiale disputate, 42 de victorii şi o singură infrângere.

În primele trei meciuri ale finalei, din cele cinci programate, CSM Târgovişte s-a impus, cu 64-49 (35-33), 70-62 (29-29) şi 59-69 (31-29), scor general 3-0. Primele doua meciuri s-au disputat la Târgovişte pe 3, respectiv 4 mai , iar cel de-al treilea la Satu Mare, pe 10 mai.

Olena Zherzerunova a fost cea mai bună jucătoare a meciului nr. 3 din finala Diviziei A, marcând 20 puncte. La CSM Târgovişte au mai marcat: Givens 18, Cocker 14, Ciocan 9, Diaconu 4, Dara 4

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite