Târgovişte: Nu mai merge nimeni la cinematograf

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Nu mai merge nimeni la cinematograf
Târgovişte: Nu mai merge nimeni la cinematograf

Sala din Târgovişte este mai mereu goală, chiar dacă filmul este premieră dintre cele mai bune. Proprietarul sălii din Târgovişte a investit pentru modernizare aproape un milion de euro. Din păcate nici condiţiile moderne nu aduc prea mulţi spectatori.

Aseară, la ora 19.00, în faţa cinematografului Independenţa era linişte. La fel de linişte şi în hol, unde niciun spectator nu voia să deranjeze casiera. Nici în sala renovată de curând nu era vreo persoană pe scaunele din pluş.

Filmul programat pentru această oră nu a mai rulat din lipsă de spectatori. Se pare însă că situaţia nu este una ieşită din comun. „Se întâmplă destul de frecvent ca una dintre cele trei proiecţii programate într-o zi să nu aibă loc“, a spus Dumitru Pătraşcu, administratorul sălii.

Două cinefile au umplut sala

Spectacolul de la ora 17.00 a avut mai mult noroc. A beneficiat de atenţia a două fete care au decis să îşi petreacă după-amiaza la cinema. Adolescentele au intrat în sală, s-au aşezat la lojă şi au urmărit filmul „Manderlay“. În timpul proiecţiei au mai schimbat câte o vorbă, au mai vorbit la telefon, fără să deranjeze pe nimeni.

„Mi-a plăcut filmul şi chiar nu îl văzusem. Sincer, îmi place la cinema dar îmi pare rău că nu e mai multă lume, ca să fie şi atmosferă“, a spus Ioana, (17 ani), din Târgovişte.

Investiţie de 1.000.000 de euro

Sala, renovată de curând, aşteaptă liniştită spectatorii. Patronul, un român cu cetăţenie americană, a investit nu mai puţin de 1.000.000 de euro în scaune noi, mochetă, izolaţii, sistem performant audio şi video, aparatură nouă în cabina de proiecţie. Dar degeaba pentru că târgoviştenii nu mai vor să vadă filme pe ecran mare.

„Cred că preferă să se uite acasă la filme, luate de pe internet sau închiriate de prin oraş. Păcat, că înainte, acum 10 ani spre exemplu, era mai mereu sala plină“, a spus Dumitru Pătraşcu, administratorul sălii.

Filmul cu vampiri a adus 400 de spectatori

Deşi sala este foarte mare şi fără ca scaunele din faţă să fie montate, capacitatea de spectatori este de peste 150 de persoane, cinematograful Independenţa rulează zilnic filme doar pentru câteva persoane. Şi toate astea deşi preţul unui bilet este de doar 6 lei.

Singurul film din ultima perioadă care a adus încasări instituţiei a fost „Amurg“, o poveste cu vampiri romanţată. Cei 400 de spectatori pe săptămână au readus speranţa că poate cinematografia îşi va reveni. Din păcate, a fost doar ceva trecător.

Tinerii preferă netul

O cauză pentru care tinerii nu mai vin în sala de cinematograf o reprezintă pirateria. „De ce să dau 6 lei pentru un film, când în câteva minute îl dau jos de pe net gratis? Pentru 30 de lei pe lună, cât plătesc pentru internet, mi se pare mult mai ieftin. Şi pot să iau zeci de filme“, a spus Ionuţ, un târgoviştean de 34 de ani.

Dosar penal pentru piraterie

Cei care descarcă sau încarcă pe internet materiale fără să aibă formele legale sau pe cei care contrafac material audio şi video pot face însă închisoare.

„În ultimele şase luni, poliţia dâmboviţeană a organizat 80 de acţiuni împotriva pirateriei. Au fost verificate atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Acum, sunt în curs de rezolvare 60 de dosare penale. Pirateria şi contrafacerea sunt pedepsite cu închisoare de la trei luni la trei ani sau amendă în valoare de 1.500 de lei.

 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite