Nicolae Cîrstea compune muzică dance

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Cârstea
Nicolae Cârstea

Morenarul a urcat pe scenă alături de formaţii celebre în România: 3Trei Sud Est, Asia, Taxi, System. Doreşte să revină în top ca interpret solo.

Îndrăgostit de muzică din primii ani ai vieţii! Avea doar patru ani când tatăl său i-a cumpărat o orgă semiprofesională. „M-am bucurat mult atunci. Pot să spun că mi-a fost uşor să învăţ să cânt. Tatăl meu era  atras de pian, iar bunicul a fost profesor de vioară. La noi, pasiunea pentru muzică a existat dintotdeauna”, spune Nicolae Cîrstea, cunoscut cu numele de scenă Nick Ferrucci.

A trăit modest, dar înconjurat de afecţiune. Fericit. Aşa îşi caracterizează Nick copilăria şi adolescenţa. Ambiţia şi dorinţa de a face muzică, mărturiseşte tânărul, au plecat de la o iubire.

„O fată a fost muza inspiraţiei mele. Datorită ei am pornit pe acest drum. Nu aveam posibilitatea să ies în evidenţă prin bani, maşini scumpe, chestii d’astea care sunt la modă acum. Am zis să fac ceva care să o impresioneze, ceva care nu fac alţii şi am compus muzică. Multe piese au fost dedicate ei”, rememorează Nicolae.

Drumul prin desişul carierei muzicale nu a fost tocmai uşor. Ai de-a face cu urcuşuri, coborâşuri... „Nu poţi fi în permanenţă în centrul atenţiei. Scena este ca viaţa, într-o continuă schimbare, într-o continuă remodelare”, crede Nick.

Prieten la cataramă cu De Marco

Nicolae Cîrstea îşi aduce aminte cu plăcere de anii petrecuţi la Colegiul de Muzică din Târgovişte. A fost coleg şi prieten cu renumitul manelist De Marco, şi el dâmboviţean.

„Am ajuns apoi la un studiou de înregistrări din Bucureşti. Acolo am compus primele mele piese tari. Am participat la o mulţime de spectacole alături de artişti celebri. Sunt mândru că am cântat în deschiderea unor spectacole susţinute de 3Trei sud Est, Asia, Taxi, System”, afirmă Nick.

A lucrat doi ani în Germania, la un studiou profesional de înregistrări. „Am învăţat multe acolo, dar nu puteam să rămân. Veneam acasă la trei-patru săptămâni. Mi se făcea dor de ai mei”. Nicolae Cîrstea a adunat ceva bani şi s-a întors la Moreni cu gând să-şi deschidă un studiou de înregistrări. „Nu a mers aşa cum mi-am dorit. Vremurile au fost dure şi a trebuit să renunţ”.

Nick Ferrucci a compus piese pentru o mulţime de interpreţi. „Ba, chiar am lucrat şi la coloana sonoră pentru o telenovelă românească. Am apărut la toate emisiunile de diverstisment. Am fost la Măruţă, la Antene, la MTV”. Recunoaşte că în ultimii ani nu prea l-a mai ajutat inspiraţia.

„De prietena mea, cu care am fost împreună 13 ani, m-am despărţit. Sper să-mi găsesc o altă muză”, spune Nick. În momentul de faţă, lucrează la coloana sonoră a filmului documentar artistic „Târgovişte, cetatea misterelor”.

Întrebări şi răspunsuri:

De ce nu ai compus manea, că e la modă şi se câştigă bine în domeniu?
Acest stil nu mă caracterizează. Am prieteni buni care compun şi cântă manele. Într-adevăr, câştigă bine. Eu însă nu pot. Sunt legat de muzica dance. Mai nou, am descoperit că pot face muzică de film. Îmi place. Este ceva extraordinar, să contopeşti imaginea cu muzica.

Îţi place să fii lăudat sau criticat?
Cred că cel mai mult te ajută critica. Ai posibilitatea să-ţi îndrepţi greşelile, să te perfecţionezi. Cei mai buni critici ai mei sunt familia şi prietenii. Maică-mea îmi spune sincer dacă o piesă prinde sau nu. Eu pe toţi îi rog să mă critice, mai ales că mi-am propus să urc cât de curând din nou pe scenă. Am întârziat fiindcă lucrez la coloana sonoră a filmului „Târgovişte, cetatea misterelor”.

Ce îi place:
Îmi place să călătoresc, să mă plimb în mijlocul naturii. Îmi place să merg la pescuit. Am observat că mă linişteşte. Îmi place să stau acasă, alături de ai mei. Totdeauna am simţit nevoia să mă întorc acasă.

Ce nu îi place:

Nu îmi place să fiu minţit. Nu îmi place să mint. Nu sunt de acord cu fiţele unor aşa-zise vedete. Nu îmi plac oamenii neserioşi, cei cu care te înhami la o treabă şi apoi te părăsesc. Nu îmi place să fac lucrurile doar pe jumătate.

Profil:
Născut: 14 ianuarie 1978, Moreni
Studii:
Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Valahia Târgovişte
Familie: Necăsătorit

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite