Negocierile dintre USL şi PP-DD în impas. Din cauza aceasta, consilierii târgovişteni nu au fost validaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Târgovişte
Consiliul Local Târgovişte

“Solicitările generoase” din partea consilierilor PP-DD au făcut ca  nici miercuri să nu  fie validat Consiliul Local Târgovişte. Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan,  USL nu a ajuns la o înţelegere cu partidului lui Dan Diaconescu şi tocmai de aceea nu s-au prezentat la şedinţa de constituire a CL.

Consilierii USL ţi PP-DD mai au o singură şansă pentru a se întâlni. Dacă vor lipsi şi marţea viitoare, adică pentru a treia oară, mandatele se revocă de drept, fiind validaţi următorii 10 din lista cu care USL a candidat la alegerile locale.

“Negocierile cu PP-DD justifică absenţa noastră de la şedinţa CL Târgovişte. La următoare şedinţă  vă spun că vom fi prezenţi şi ne vom exercita dreptul. Există solicitări generoase din partea PP-DD şi în acest moment, PSD analizează cererile lor. Dacă nu vom ajunge la o înţelegere cu ei, asta e, vom fi în opoziţie. Chiar şi aşa, există o majoritate fragilă, pentru că noi avem 10 mandate de consilieri”, a declarat Cristian Stan.

Cei 10 consilieri USL sunt: Cristian Stan (PSD), Elena Diaconu (PNL), Ioan Ţuţuianu (PSD), Eugen Pătraşcu (PSD), Cătălin Rădulescu (PC), Sorin Stoica (PSD), Andrei Albu (PSD), Lucian Enache (PNL), Rodica Bănescu (PSD) şi Alen Georgescu (PNL).

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite