Târgovişte: Radu Năstase căluşarul, instructorul de vals pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Radu Năstase căluşarul, instructorul de vals pentru copii
Târgovişte: Radu Năstase căluşarul, instructorul de vals pentru copii

Târgovişteanul a învăţat paşii de dans încă de mic, iar acum, după 16 ani, predă la o grădiniţă dansurile de societate. Cu ansamblul  „Ciuleandra” a dansat în Franţă, Portugalia, Cehia, Italia şi Bulgaria.

Radu a făcut primi paşi de dans la doar cinci ani, când îndemnat de mama lui, a ajuns la instructorul Gheorghe Văduva. La şase ani, practica deja dansuri de societate, vals, tango şi boston pentru a-şi forma urechea muzicală şi pentru a se pregăti de dansurile populare. „Ciobanaşul, breaza, spoitoreasa au fost primele dansuri populare învăţate de mine. Îmi era greu pentru că eu dansam pe vârfuri şi nu aveam voie, dar într-un final profesorul meu m-a ajutat să dansez cum trebuie”, povesteşte Radu.

A intrat repede în spectacole

Primul specatacol l-a avut la câteva luni după începerea cursurile şi îşi aminteşte şi acum cu nostalgie de prima apariţie pe scenă. „Aveam emoţii, nu vedeam publicul din cauza reflectoarelor şi mă uitam doar la profesor, care ne şoptea după o cortină roşie” îşi aminteşte Radu. După trei ani a trecut la dansurile populare şi tot atunci a văzut pentru prima dată un public. „Era lumină afară şi aşa am scăpat de reflectoare şi eram miraţi de numărul mare de oameni. Mi-a plăcut pentru că ştiam că putem bucura publicul cu spectacolul nostru”, spune dansatorul.

Spectacolele au continuat în ţară la Sibiu, Tulcea, Bucureşti, Găeşti, dar şi în străinătate, în Italia, Bulgaria, Cehia, Franţa, Portugalia. Radu a renunţat de cele mai multe ori la jocurile din faţa blocului pentru a se pregati pentru spectacole.

Aventuri în străinătate

Tânărul a plecat în anul 2000, tânărul a plecat în Franţa cu ansamblul folcloric „Ciuleandra”, unde a susţinut spectacole în fiecare zi.
„Îmi amintesc că la început am dansat căluşarii şi mi s-a rupt băţul. După spectacol a venit un bărbat nervos la mine spunându-mi ceva în franceză şi arătându-mi degetul. Nu ştiam limba aşa că i-am dat şi cealaltă bucată din băţ. L-am lovit pe francez în deget şi era supărat. La final m-a iertat pentru că îi plăcuse spectacolul nostru”, spune râzând Radu.
 
La festivalul din Franţa au câştigat locul I, chiar dacă au concurat împotriva unei echipe foarte bune din Irlanda. „Am luat cupa chiar dacă am concurat cu o echipă care dansa step. A fost frumos la festival, ne-am şi distrat. Eram cazaţi la o pensiune care avea teren de rugby, fotbal şi minigolf. După ce mâncam ne duceam pe teren pentru a juca minigolf cu niţte polonezi. Dacă mingile ne intrau în găuri trebuia să plătim, aşa că astupam găurile cu borsetele”, povesteşte tânărul.

Radu nu câştigă bani din spectacole sau premii. Face totul din pasiune. „Noi nu câştigăm niciun ban din activitatea asta, o facem asta doar din pasiune şi plăcerea pentru dans”, mărturiseşte târgovişteanul.

Predă dans la grădiniţă

De un an, Radu predă la Grădiniţa „Raza de Soare”, unde încearcă să înveţe micuţii să danseze aşa cum a fost şi el învăţat cu ani în urmă când avea doar cinci ani. În prezent, are 70 de elevi cu vârste cuprinse între 5 şi 7 ani.

Profil
Nume: Radu Alexandru Năstase
Născut. 16 februarie 1988. Târgovişte
Familie: Are două surori şi un frate
Studii: Liceul "Constantin Brâncoveanu" din Târgovişte

Ce-i place:
"Vara îmi place să merg cu prietenii mei pe munte. Focul de tabară şi un grătar încins sunt cele mai bune moduri de relaxare. Îmi plac oamenii sinceri şi corecţi", spune Radu.

Ce nu-i place:
"Nu-mi place să fiu contrazis cănd ştiu că am cu adevărat dreptate. Dacă sunt contrazis încerc să schimb subiectul. Urăsc fumul de ţigară pentru că nu mai pot respira.

Întrebări şi răspunsuri:

Cine te-a ajutat cel mai mult în viaţă?


Învăţătorul meu mă sprijinea în ce făceam, îmi permitea să plec la spectacole, îmi înţelegea pasiunea pentru dans. Profesorul meu de dans, Gheorghe Văduva a fost şi este un idol pentru mine, am încercat să iau tot ce are bun în caracter şi în stilul de a preda. Chiar şi după atâţia ani încă mă ajută, încă mă sfătuieşte.

Te-ai gândit să participi la „Dansez pentru tine”?

Au fost momente când m-am gândi, dar pentru că nu cunosc pe cineva cu probleme, nu am încercat. Toată lumea îmi spune să merg pentru că dansez bine, dar cred că este nevoie şi de o motivaţie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite