PORTRET: Napoleon Dobra, şoferul cinstit de francezi pentru numele său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A colindat cu ansamblurile folclorice din judeţ toată Europa, fiind solicitat în permanenţă mai ales pentru puterea de a rezista la volan zile în şir.

Când îşi aduce aminte de copilărie, îl cuprinde nostalgia. A fost o perioadă liniştită a vieţii sale. De mic a vrut să se facă şofer. A fost visul său. Şi a devenit realitate. Peste 30 de ani, Napoleon Dobra a condus autobuze de călători. Se mândreşte cu faptul că nu a fost implicat în niciun eveniment rutier major, iar oamenii l-a apreciat pentru calităţile sale.

„Am luat carnetul în 1965. Şofer profesionist. Cel mai mult timp, am condus autobuze”, spune Napoleon Dobra. Cele mai frumoase momente ale activităţii sale le-a petrecut după 1990, când a colindat toată Europa împreună cu artiştii ansamblurilor folclorice din judeţ.

„Am bătut drumurile din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Spania. Peste tot eram bine primiţi. Folclorul românesc plăcea în toată lumea. Mai ales, francezii şi nemţii erau înnebuniţi după dansurile noastre populare. Intrau în horă cu băieţii noştri şi băteau pământul până la epuizare”, povesteşte Napoleon Dobra.

A condus neîntrerupt o zi şi două nopţi


Şoferul din Pietrari, pentru performanţele sale în ale mânuirii volanului, a fost un răsfăţat al presei din anii ’90. Periodic, apăreau articole în care era lăudat profesionalismul său, dar mai ales rezistenţa. Artiştii îşi aduc aminte cu emoţie momentul când Napoleon Dobra s-a întrecut pe sine, şofând neîntrerupt de la Târgovişte până sub Turnul Eiffel din Paris.

Ansamblul Mioriţa, condus de maestrul Oprea Păun, trebuia să ajungă la un festival internaţional de folclor. Plecaseră în întârziere. Dacă nu ajungeau la timp, nu mai puteau susţine reprezentaţia pe scenă. „Într-o zi şi două nopţi, i-am dus pe artişti dincolo de Paris. Nu am avut şofer de schimb. Am condus fără pauză. Ca să nu aţipesc, veneau dansatorii şi mă ţineau de vorbă cu schimbul. Când am ajuns la festival, băieţii au coborât direct îmbrăcaţi din autocar şi au urcat pe scenă. Au luat atunci locul întâi”, spune Napoleon Dobra.

A fost considerat un şofer de încredere, un om pe mâna căruia poţi să-ţi dai viaţa fără probleme. Prin 1999, a mers cu o echipă de tineri fotbalişti de la Pucioasa într-un turneu în Franţa. Pentru modul cum s-a comportat, s-a scris din nou în presa locală despre Napoleon Dobra.

„Sincer să fiu, mi-a plăcut să călătoresc cu artiştii, cu sportivii. Mă bucuram şi eu de succesele lor. Până la urmă, făceam parte din aceeaşi echipă. Nu am avut niciodată probleme pe drum. Odată, am stat trei luni de zile în Franţa. Am străbătut întreaga ţară”, îşi aminteşte Napoleon Dobra.

Întrebări şi răspunsuri:

Aveţi cu siguranţă amintiri frumoase din toate călătoriile întreprinse. Care este cea mai aproape de sufletul dumneavoastră?
Mi-a plăcut Parisul. Cred că este un oraş de vis. M-a emoţionat plimbarea cu vaporaşul pe Senna. Într-o astfel de călătorie, ghidul ne prezenta oraşul când, la un moment dat, ne-a arătat un palat superb şi ne-a spus că este palatul lui Napoleon. Profesorul Lucian Grigorescu i-a replicat franţuzoaicei că avem şi noi un Napoleon şi m-a arătat pe mine. S-au mirat cu toţii. Nu credeau că mă cheamă aşa. M-au pus să le arăt paşaportul, ca să se convingă. Au rămas muţi când au văzut că totul este adevărat. Mi-au dat atunci 200 de franci, un bax de bere şi altul de suc, drept recunoştinţă că mă cheamă Napoleon.

Acum, cu ce vă ocupaţi?
Lucrez în gospodărie. Am o livadă. Muncesc la o moară. Soţia mea este factor poştal. O mai ajut atunci când are multă corespondenţă.

Ce îi place:
Îmi place atmosfera prietenească. Îmi plac oamenii care ştiu să comunice. Îmi plac persoanele care se ţin de cuvânt, care sunt corecte, cele care nu-ţi creează probleme. Îmi place să călătoresc. Am fost cu băiatul meu, care este şofer pe Tir, în Norvegia, în Suedia. Doar acolo nu ajunsesem.

Ce nu îi place:
Nu îmi plac oamenii necinstiţi. Nu-i sufăr pe mincinoşi. Nu îmi plac puturoşii, cei care pierd timpul de pomană.

Profil:
Născut: 5 mai 1946, Bărbuleţu
Studii: opt clase
Familie: căsătorit, trei copii



Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite