Municipal MCM mai are contract doar cu trei jucătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luminiţa Manta, Raluca Alecu şi Elena Măneci sunt baschetbalistele crescute în propria pepinieră. Celelalte jucătoare au avut contract pe un singur sezon cu formaţia antrenată de Cătălin Tănase, iar în perioada următoare se va şti care îşi vor prelungi contractul.

Municipal MCM Târgovişte dispune în acest moment de doar trei jucătoare, cele crescute în propria pepinieră. Contractele cu celelalte baschetbaliste au expirat şi deocamdată nu se ştie care vor fi prelungite. Astfel, Chrissy Givens, Shay Doron sau Larisa Toma ar putea să nu mai evolueze la MCM Târgovişte din această vară. În afară de Luminiţa Manta, Raluca Alecu şi Elena Măneci celelalte baschetbaliste ale MCM-ului au avut contract pe un singur sezon. Ca şi antrenorul, şi jucătoarele au aflat tot din presă de situaţia incertă în care se află echipa. Una din cele trei jucătoare care mai sunt sub contract cu MCM a declarat pentru Adevărul de Seară că nu ştie ce se va întâmpla cu echipa. „Nu am nicio idee, nu ştiu ce se întâmplă. Am auzit câteva lucruri din presă cu privire la situaţia echipei, însă deocamdată nu ştiu nimic concret. Eu mai am contract cu MCM Târgovişte şi nu ştiu dacă celelalte jucătoare îşi vor prelungi contractul sau nu”, spune Raluca Alecu.

Într-o săptămână se va hotarî soarta echipei?

Baschetbalistele târgoviştene aşteaptă să vadă ce va hotărî conducerea MCM-ului şi dacă îşi vor prelungi contractele în funcţie de posibilităţile campioanei României pentru sezonul următor. „Am discutat cu cei din conducerea clubului şi cam într-o săptămână voi şti sigur dacă voi continua să joc la Târgovişte, dacă vom fi o echipă care să se bată pentru titlu şi în acest sezon. Iau în calcul şi ofertele venite din partea altor cluburi, pentru că trebuie să o fac. Din baschet trăiesc şi din asta îmi întreţin şi familia, astfel că nu pot să stau pe bani puţini. M-a sunat managerul meu, care este în Polonia, să-mi spună dacă vreau să mă întorc acolo că mi-a găsit o echipă, însă nu am vrut, pentru că este departe de casă”, spune Larisa Toma.
Cătălin Tănase, antrenorul echipei de baschet femin, spune că jucătoarele îşi doresc să rămână în continuare la Târgovişte. „Am discutat cu o parte din jucătoarele care au evoluat la MCM în sezonul trecut şi ele îşi doresc să continue aici. Important este să reuşim să construim un buget ca să putem ţine baschetbalistele de valoare la Târgovişte”, mărturiseşte Cătălin Tănase, antrenorul campioanei României.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite